Iohannis la summit-ul NATO: „Vrem o abordare unitară când vine vorba despre Rusia”
”Avem un summit atipic, dar e important să știm ce vrem. Avem unele priorități comune. Ne dorim o Alianță puternică, unită, coezivă, care merge înainte, vrem o întărire a relației SUA cu Europa, trebuie să fie foarte, foarte puternică. Dacă ne apropiem de regiunea noastră, vrem un flanc estic bine consolidat. Acest lucru l-am detaliat și la summitul de la Varșovia. Ideea a fost preluată, se lucrează la un concept. Zona Mării Negre trebuie să rămână în centrul atenției. Trebuie să vorbim și despre Rusia. Vrem o abordare unitară, nu împotriva Rusiei, nu pentru Rusia, ci una unitară când vine vorba despre Rusia”.
El a mai susținut că dorește ca programele și exercițiile NATO aflate în derulare să se desfășoare la o amploare corespunzătoare pentru a avea o prezență aliată asigurată. Președintele Iohannis a afirmat că accentuarea combaterii terorismului este o abordare bună a NATO și că nu crede că aceasta va atrage resurse din alte programe, motivând că acestea sunt complementare, potrivit Agrepres.ro.
„Ultima etapă la care s-a ajuns după negocieri cum să se poziționeze NATO față de terorism arată că este o abordare pe care toate lumea și-o dorește, iar finanțarea va veni pe proiecte și discutată pe fiecare proiect în parte. După părerea mea, abordările sunt complementare și este chiar posibil câteodată să se întărească aceste componente reciproc”, a conchis președintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!