Starul care refuză să evolueze alături de Messi: Nu vrea să joace la Barcelona

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

FC Barcelona va încheia un nou ciclu, după perioada Luis Enrique, și după titlul ratat în fața Realului, dar promite revanșa în sezonul viitor. Cu noul antrenor aproape antamat, Ernesto Valverde, șefii grupării catalane sunt optimiști și în privința prelungirii contractului lui Messi, astfel încât în jurul starului argentinian să se construiască o nouă echipă de viitor care să domine fotbalul european.

Pe lista de achiziții a grupării blaugrana se află și numele mijlocașului Philippe Coutinho (24 de ani), brazilianul fiind considerat unul dintre cele mai mari pariuri ale Barcelonei. Mijlocașul celor de la Liverpool nu este însă deloc extaziat de aceste zvonuri și nici nu este tentat de un transfer pe ”Camp Nou”.

”Mulți oameni mă întreabă de viitor și eu nu înțeleg de ce atâta forfotă. Am un contract de lungă durată cu Liverpool, mă simt bine aici, așa că las speculațiile doar în seama altora”, a spus Coutinho. Starul celor de la Liverpool se simte foarte bine pe ”Anfield” și nu este dispus să renunțe la acest privilegiu pentru a ajunge un fotbalist de duzină în tricoul blaugrana.

În plus, nici faptul că va fi coechipier cu Messi nu l-a făcut pe Coutinho să-și schimbe opțiunea.

Până la noul sezon, Barcelona are șansa de a-și salva sezonul cu un trofeu, Cupa Spaniei, dacă va trece sâmbătă de Alaves.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...