Alegerea lui Plahotniuc între PAS și PSRM. „E devreme să discutăm despre alianțe”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Între PAS și PSRM, oligarhul Vlad Plahotniuc și, prin cumul, președinte al Partidului Democrat din Moldova, nu-l alege nici pe unul. Potrivit lui, până la alegeri mai este un an și jumătate, astfel că e devreme să vorbim despre procentele pe care le-ar putea lua formațiunile. „Pe noi la etapa asta nu ne preocupă alegerile și nu facem astfel de evaluări, pentru că avem multe lucruri de făcut până atunci, să guvernăm bine, ceea ce cu siguranță se va reflecta pozitiv și în rezultatul nostru electoral”, a declarat Plahotniuc în cadrul unui interviu oferit pentru Stiripesurse.ro.

„E devreme să discutăm despre alianțe, pentru că în ritmul în care fac prostii unele partide de dreapta, e greu să anticipezi ce va mai rămâne din ele până în alegeri. Opoziția de dreapta în loc să lupte cu Dodon, îi face cadouri de care acesta profită cu mare bucurie, așa cum a fost solicitarea către FMI sau către UE de a amâna finanțarea Moldovei. Este exact ce vor socialiștii, ca țara noastră să nu mai fie susținută, să apară o criză socială puternică, apoi o criză politică, să apară neîncrederea cetățenilor în sprijinul și bunele intenții ale UE, așa încât pe acest fundal Partidul Socialiștilor să câștige singur alegerile anticipate sau cele ordinare”, a menționat Plahotniuc.

Întrebat care e relația guvernării cu președintele Igor Dodon, președintele democrat a menționat că scopul guvernării este acela de „a nu permite să se concretizeze nici o inițiativă a președintelui Dodon îndreptată împotriva intereselor Moldovei și a parcursului nostru european”.

„Președintele Dodon și-ar dori mult acum un război cu guvernarea, unul cât mai puternic, care să ducă la destabilizare și la căderea guvernului. De aceea a și lansat diferite provocări, de aceea îi provoacă și pe liderii UE să întoarcă spatele Moldovei. El are încă un scor înalt în sondaje și are nevoie de scandaluri și dificultăți politice pentru a-l menține, fie să i se dea motiv să meargă în fața poporului să se victimizeze și să mai ia niște procente, fie să reușească să blocheze economic Moldova și să genereze o criză politico-socială”, consideră Plahotniuc.

Potrivit lui, președintele țării „nu e deloc încântat de faptul că acum coaliția de guvernare e stabilă, nu mai apar acele războaie pe interior”. „Toate referendumurile pe care le-a propus sunt provocări la adresa guvernării, ne încearcă, dar noi am decis să nu ne lăsăm atrași în agenda pe care o promovează el, să ne vedem de treabă, să guvernăm, să facem reforme, să păstrăm echilibrul în societate. Republica Moldova este stat parlamentar și deciziile strategice se iau în Parlament și la Guvern, în pofida pretențiilor Președinției în acest sens”, a conchis oligarhul în acest sens.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...