Opiniile decanului FRIȘPA, Alexandru Solcan, vizavi de modificările sistemului electoral

Interiorul unei secții de votare din or. Comrat. Foto: Victoria Colesnic

Decanul FRIȘPA din cadrul Universității de Stat din Moldova, Alexandru Solcan, este de părere că propunerea opoziției prin care se cere doar o simplă îmbunătățire a actualului sistem de vot nu va revitaliza actualul sistem politic din țară. Aceasta semnează o analiză pentru portalul Deschide.md în care compară varianta de compromis, propusă de PDM și PSRM, dar și oferă mai multe propuneri de îmbunătățiri, bazate pe experiența altor țări.

Solcan amintește și de nedorința liderilor opoziției de a participa la discuțiile pe baza proiectului, ca să aibă posibilitatea să-și exprime constructiv propunerile și criticile. „E păcat, totuși, că o parte a opoziției s-a autoexclus de ladiscuțiile constructive privind modificarea sistemului electoral – este evidentcă doar o simplă îmbunătățire a formulei electorale existente nu este soluțiasuficientă pentru revitalizarea actualului sistem politic de la noi”, notează acesta.

Mai mult, el consideră că proiectul votat de PD și PSRM este rezultatul unui consens larg. Reamintim că mai mulți lideri europeni s-au exprimat în favoarea modificării sistemului electoral din Moldova, doar dacă se va ajunge la un consens în acest sens.

„Reprezentanții unei părți a opoziției se opun, în continuare, modificării sistemului electoral, optând doar pentru o îmbunătățire cosmetică a celui existent. Cu toate acestea, faptul că varianta comasată este rezultatul votului a 74 de parlamentari, din cei 101, ne dă motiv să vorbim de un consens suficient de larg. Consensul a îmbrăcat haina sistemului electoral mixt, în varianta publicată pe site-ul parlamentului”, subliniază acesta.

Referindu-se la proporțiile mixtului, Solcan propune să se meargă pe formula folosită în practica internațională, de 60/40, adică 60 la sută din deputați sunt aleși în circumscripții uninominale, iar 40 la sută – pe liste de partid, și nu după formula 50/50 cum este prevăzut în proiectul comasat. “Aplicarea proporției date în cazul Republicii Moldova ar reduce mărimea unei circumscripții uninominale de la cca 60 de mii de alegători la 50 de mii, fapt care ar facilita apropierea deputatului de alegători”, a explicat decanul de la FRIȘPA.

Solcan mai menționează că proiectul comasat prevede desfășurarea alegerilor într-o singură circumscripție plurinominală, pe liste de partid, numită circumscripție națională, așa cum este în Lituania și Ucraina. “Cu alte cuvinte, ceilalți 50 deputați vor fi aleși prin aplicarea modelului actual de alegere a celor 101 parlamentari”, a explicat Alexandru Solcan.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.