Trei spectacole la care poți să mergi în acest weekend la Teatrul Național „Eugene Ionesco”

Chirița 4

Suntem cu încă o săptămână mai aproape de vară. Deci, e timpul să ne încărcăm cu energie și bună dispoziție. Teatrul Național „Eugene Ionesco” te așteaptă în acest weekend la 3 spectacole și la tradiționala tombolă lunară cu multe premii. Pe 26, 27 și 28 mai, începând cu ora 18.30, nu ezita să-ți iei doza de umor și energie pozitivă la un spectacol de teatru.

„Chiriţa în provincie”, în regia lui Petru Vutcărău. După sfârșitul spectacolului veți avea ocazia să participați la o tombolă cu premii de excepție iar după ea veţi fi invitaţi la Balul Chiriţei, unde veţi fi delectaţi cu vin domnesc şi plăcinte gustoase.

Spectacolul „Căsătoria” de N. Gogol în regia lui S. Sambriș este întâmplare incredibilă în două acte. O căsătorie anunţată, o fată de măritat şi mai mulţi pretendenţi care se ceartă pentru mâna fetei, iar cea care trebuie să lămurească situaţia este o peţitoare. O analiză comică despre schimbarea care se produce în viaţa fetelor în momentul măritişului. Încercarea de a-şi găsi „alesul” potrivit naşte disperarea – iată o problemă a fetelor din toate timpurile şi toate locurile.

Piesa „O istorie foarte simplă” este un spectacol despre relația părinți-copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea – singura fiica a unui cuplu înstărit el – orfan de mamă și cu un tată alcoolic.
Dragostea le este, evident, interzisă – un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte simplă, doar că mai apoi se complică, atunci când părinții află despre relația lor și despre… viitorul nepot.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de facebook a teatrului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente