"Sunt onorat să fiu primit de astfel de gazde. Am auzit mereu vorbe bune despre Arabia Saudită, dar aceste cuvinte nu exprimă suficient grandoarea acestui loc. Astăzi începem un capitol nou în privinţa relaţiilor dintre cele două state. Sunt aici să livrez un mesaj de prietenie, de speranţă şi de dragoste. De aceea am decis să vin în inima lumii musulmane în prima mea vizită externă", a spus Trump.

Preşedintele american şi-a continuat discursul de la Riad subliniind importanţa combaterii extremismului islamic, care afectează întreaga planetă.

"Am promis că SUA nu va impune un mod de viaţă altor state, dar vom promova pacea, securitatea şi prosperitatea în această regiune, precum şi în întreaga lume. Vrem să le oferim copiilor noştri un viitor plin de speranţă. Vom deschide un centru global care să combată extremismul, chiar aici în Orientul Mijlociu. Liderii musulmani trebuie să preia controlul în prevenirea radicalizării. Vrem să cooperăm şi să ne unim în faţa extremismului terorist. Trebuie să învingem ideologia teroristă, care afectează foarte multe ţări", a spus Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a descris lupta împotriva terorismului ca una între bine şi rău, nefiind vorba despre o ciocnire între civilizaţii.

"Aceasta este o luptă între criminalii barbari care încearcă să elimine vieţi omeneşti şi oameni decenţi de toate religiile care încearcă să protejeze viaţa. Teroriştii nu se închină divinităţii, ei venerează moartea. Putem învinge răul dacă ne unim împotriva uciderii musulmanilor nevinovaţi, a asupririi femeilor, a persecutării evreilor şi a măcelăririi creştinilor. Terorismul s-a răspândit în întreaga lume, dar drumul către pace începe chiar aici, acum", a spus Trump.