Actualitate

Angajat al Agenţiei „Apele Moldovei” , condamnat pentru corupere pasivă

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada iulie – septembrie 2015, inginerul de sector, a estorcat de la un agent economic 200 mii de lei, pentru vânzarea la un preţ avantajos a bunurilor aflate la balanţa întreprinderii, în lipsa organizării unei licitaţii. Este vorba despre plăci şi ţevi de metal şi beton armat, astfel prejuduciind bugetul de stat cu peste 45 mii lei.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, 30 000 de lei i-au fost transmise sub controlul CNA. Agentul economic datora întreprinderii această sumă pentru bunurile mobile achiziţionate anterior. Menţionăm că, aceste mijloace băneşti nu s-a găsit în evidenţa contabilă a întreprinderii.

Recent, inculpatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, bărbatul a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani cu stabilirea amenzii în sumă de 70 mii lei.

Atât la urmărirea penală, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunilor incriminate şi a recuperat prejudiciul cauzat prin infracţiune. 

sursa: today.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *