Inginer de la „Apele Moldovei” a estorcat de la un agent economic 200 mii de lei

Un inginer din cadrul Agenţiei „Apele Moldovei” a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare şi a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani cu stabilirea amenzii în sumă de 70 mii lei. Aceasta după ce a estorcat de la un agent economic 200 mii de lei.

Bărbatul activa în calitate de iginer – şef al sectorului de producere Sculeni al Î.S. “Staţiunea tehnologică pentru irigare Ungheni” din cadrul Agenţiei „Apele Moldovei”.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada iulie – septembrie 2015, el ar fi cerut suma menţionată de la agentul economic pentru vânzarea la un preţ avantajos a bunurilor aflate la balanţa întreprinderii, în lipsa organizării unei licitaţii. Este vorba despre plăci şi ţevi de metal şi beton armat, astfel prejuduciind bugetul de stat cu peste 45 mii lei.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală, 30 000 de lei i-au fost transmise sub controlul CNA. Agentul economic datora întreprinderii această sumă pentru bunurile mobile achiziţionate anterior. Menţionăm că, aceste mijloace băneşti nu s-a găsit în evidenţa contabilă a întreprinderii.

Recent, inculpatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani. Prin aceeaşi sentinţă, bărbatul a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 5 ani cu stabilirea amenzii în sumă de 70 mii lei.

Atât la urmărirea penală, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată, inculpatul şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunilor incriminate şi a recuperat prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.