Ministerul Educației a aprobat condițiile de organizare a admiterii în universități

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Educației a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licență pentru anul universitar 2017-2018. Sesiunea de admitere se va desfășura în perioada 24 iulie – 9 august.

Și în sesiunea de admitere 2017 candidații la studii superioare de licență vor putea să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, însă vor putea fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții, unde vor depune documentele în original, în termenele stabilite.

La concursul de admitere se pot înscrie titularii diplomelor de bacalaureat, diplomelor de studii medii de specialitate sau actelor de studii echivalente ale studiilor efectuate în străinătate, recunoscute de către structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și a calificărilor din cadrul Ministerului Educației.

Regulamentul-cadru prevede condiții de înmatriculare pentru persoanele care doresc să obțină a doua specialitate în studii superioare de licență. Potrivit legii, un candidat declarat admis la studii superioare de licență poate beneficia de finanțare de la buget o singură dată, de aceea candidații care vor opta pentru locuri cu finanțare din buget, vor prezenta la Comisia de admitere în instituția aleasă o adeverință ce va confirma modalitatea studiilor superioare realizate, eliberată de instituția de învățământ superioară pe care au absolvit-o.

Ministerul Educației, în conformitate cu legislația în vigoare, a prevăzut și în sesiunea 2017 facilități la admitere pentru anumite categorii de persoane social vulnerabile. Astfel, pentru categoria respectivă de candidați vor fi repartizate 15% din numărul de locuri bugetare prevăzute în planul de înmatriculare pentru fiecare specialitate/domeniu de formare profesională. Menționăm că la înmatriculare la categoria de 15% se va acorda prioritate copiilor rămași fără ocrotire părintească și copiilor cu grad de dizabilitate sever sau accentuat. Totodată, categoria respectivă de candidați poate participa concomitent la concursul general de admitere.

În acest an sunt prevăzute facilități la admitere pentru persoanele care doresc să facă studii superioare în domeniile de formare profesională Științe ale educației și Educație și formarea profesorilor.

Au dreptul să fie înmatriculați în afara concursului, în limita locurilor prevăzute în planul de înmatriculare cu finanțare bugetară, deținătorii premiilor de gradul I-III (diplome și medalii de aur, argint, bronz), obținute în ultimii trei ani la olimpiadele internaționale și naționale, la competițiile sportive europene și mondiale, în corespundere cu rigorile stabilite.

Regulamentul prevede condiții de admitere și pentru absolvenţii instituţiilor de învățământ preuniversitar din localităţile de est şi din mun. Bender, inclusiv pentru cei care au studiat după programele de învățământ aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. Categoria respectivă de candidați beneficiază și în acest an de locuri cu destinație specială, finanțate din buget, inclusiv de bursă și cazare prioritară în căminele studențești.

Pentru a facilita modalitatea de depunere a actelor de studii, la solicitarea cetățenilor, în acest an înscrierea la concurs se poate face în numele candidatului, de către o altă persoană, pe bază de procură.

Prin metodologiile proprii de admitere, universitățile pot prevedea înscrierea/preînscrierea online la concursul de admitere.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...