Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.05.2017

Planul de acțiuni privind dezvoltarea comerţului interior, aprobat de Executiv

Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Planul de acțiuni 2017-2018 pentru realizarea celei de-a doua etape de implementare a Strategiei de dezvoltare a comerţului interior pentru anii 2014-2020.
 
Documentul a fost elaborat pentru a sistematiza acţiunile care deja au fost realizate în perioada 2014-2016, precum și pentru a trasa noi direcţii de dezvoltare a comerţului de produse şi servicii, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
 
Astfel, este prevăzută perfecționarea cadrului juridic aferent activității de comerț, inclusiv elaborarea regulamentelor sanitare privind prestarea anumitor tipuri de servicii, actualizarea normativelor privind emiterea zgomotului și vibrației, prevenirea și stingerea incendiilor, protecția mediului, protecția muncii și altele.
 
De asemenea, noul Plan înglobează acțiuni ce vizează dezvoltarea infrastructurii comerciale, inclusiv în localitățile rurale; modernizarea modelelor de distribuţie a mărfurilor/serviciilor; sporirea competitivității produselor autohtone pe piața internă; dar și care urmăresc creșterea nivelului profesional al personalului încadrat în activităţile din comerţ.
 
O atenție deosebită va fi acordată consolidării capacităților instituționale ale autorităților de profil, intensificării conlucrării acestora cu autoritățile publice locale și menținerii unui dialog activ cu mediul de afaceri.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus