Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   (video) Dezbatere în Parlamentul european…

(video) Dezbatere în Parlamentul european pe marginea acordării ajutorului de 100 milioane de euro pentru R. Moldova. Ce spun deputații europeni

Marți, 16 mai, în Parlamentul european a avut loc o dezbatere pe marginea subiectului R. Moldova. Astfel, europenii au discutat despre acordul pentru o asistența financiară în valoare de 100 de milioane de euro promisă Moldovei. În final,  aceștia au decis să amâne ajutorul de 100 milioane de euro pentru R. Moldova până la pronunțarea verdictului Comisiei de la Veneţia în privința schimbării sistemului electoral.

„Azi e timpul să întrebăm “Quo vadis, Moldova?” (“Încotro, Moldova?”, n.r., lat.). Fiind un raportor, trebuie să admit că nu sunt atât de sigur de cât de serios un statut de partener asociat UE este perceput de către autoritățile din Moldova. Acest parteneriat nu este deloc abstract, însemnă că există și obligații, nu doar altă o altă linie de credit deschisă.  Prin parteneriat, noi așteptăm înainte de toate ca un anumit stil politic și cultural  european să prevaleze în Moldova. Astfel, vreau să fac un apel către autorităţile R. Moldova: nu vă lăsaţi induşi în eroare de premisa că Bruxellesul este mare, orb, departe și este gata mereu  să mai scoată un cec din buzunar. Vrem să vedem fapte şi schimbări reale în stil european”, a subliniat europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius.

Pe marginea subiectului legat de votul uninominal, precum și pe cel al dezinformării s-a exprimat ex-ministra justiției din România, Monica Macovei. Aceasta a accentuat că finanțarea R. Moldovei trebuie condiționată. de reforme reale.

„În Moldova, unde 5% sunt foarte bogați, iar restul populației este săracă, în baza acestui
sistem uninominal de vot, cei bogați îşi vor cumpăra, practic, parlamentul şi ţara. La asta se adaugă tirul zilnic al propagandei şi dezinformării rusești şi presa controlată de oligarhul Plahotniuc, ceea ce duce la dezinformarea şi manipularea multor alegatori. Uniunea a investit masiv în Moldova: moldovenii călătoresc din 2014 fără vize. Am construit străzi, şcoli, grădinițe, finanțăm reformarea administrației, şi vom fi fericiți să o facem în continuare. Dar nu cu orice preț şi nu în orice condiții. Finanțarea trebuie condiționată de reforme reale care pot fi făcute numai când toate vocile din societate vor fi auzite în Parlament. Nu mai credem în vorbe, ci în fapte”, a spus Monica Macovei.

Totodată, vicepreședintele Grupului PPE, Marian Jean Marinescu, a comentat că UE ar trebui să încurajeze vocile europene din Moldova.

„Neacordarea acestui ajutor ar încuraja vocile pro-ruse. Ajutorul trebuie acordat, dar întărită monitorizarea reformelor şi folosirii banilor”, a spus Marinescu.

 

Europarlamentarul Andi Cristea a subliniat că „eforturile de reformă au nevoie de un semnal de încurajare. Este clar că au avut loc progrese.(…) Diviziunile dintre partidele politice se reflectă în Parlamentul European și între grupurile politice. Parlamentul European trebuie să fie unit ca să fie eficient”, a accentuat Cristea cu referire la politizarea subiectului legat de ajutorul financiar acordat de UE R. Moldova.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a accentuat necesitatea îndeplinirii unor condiționalități pentru acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro R. Moldova.

„UE doreşte să ajute cetăţenii R. Moldova, pentru asta am alocat 746 milioane de euro, bani din bugetul UE, pentru anii 2014-2020. Suntem gata să acordăm încă 100 de milioane, dar nu o vom face doar decât cu îndeplinirea unor condiţionalităţi: combaterea corupţiei, combaterea spălării banilor, întărirea justiţiei şi buna funcţionare a statului de drept. Acestea sunt reforme pe care cetăţenii R. Moldova le aşteapt”, a adăugat Siegfried Mureşan.

Deputatul european, Cristian Dan Preda s-a declarat împotriva acordării unui ajutor financiar Moldovei, argumentând că nu se știe unde vor ajunge acești bani.

„Sunt împotriva acordării unui ajutor financiar Moldovei pentru că nu știm unde se vor duce aceşti bani. La Chişinău toată lumea ştie că s-a furat un miliard, dar nimeni nu e responsabil, pentru că justiţia nu funcţionează. De fapt, nu cetăţenii ar profita de pe urma ajutorului european, ci elitele cleptocrate. Singurul argument prezentat de Chişinău în favoarea acordării acestui ajutor este că guvernul ar fi proeuropean. Fals – guvernul nu este controlat de Parlament, ci de un oligarh, dl Plahotniuc, care cumpără deputaţii la bucată, în primul rând, comunişti. Domnul Plahotniuc s-a înţeles cu preşedintele Dodon, care e un personaj aparte, singurul socialist din lume aflat la stânga comuniștilor și complet aservit intereselor Moscovei. Ei vor să introducă un sistem electoral care să ducă la un sistem bipartizan, astfel încât partidul lui Plahotniuc şi partidul lui Dodon să controleze jocul. Din coaliţia proeuropeană de la Chişinău a rămas un oligarh care cooperează cu o slugă a lui Putin. Asta e realitatea de la faţa locului. În aceste condiţii, şi cum libertatea presei e călcată în picioare şi statul de drept e o vorbă goală, nu putem trimite bani pentru a fi tocaţi de aceste elite cleptocrate”, a menţionat deputatul european Cristian Dan Preda.