Preşedintele Igor Dodon a anunţat astăzi,17 mai, că a semnat un decret privind numirea în funcția de consilier prezidențial în domeniul relațiilor cu Diaspora a Cristinei Buga, revenită recent în Moldova.
Potrivit şefului statului, candidatura Cristinei Buga, care a întrunit mai multe criterii esențiale, a fost selectată, în urma unui concurs la care au fost depuse peste o sută de dosare.
Cristina Buga a locuit peste 10 ani în Franța, a făcut studiile la Universitatea ”Pierre Mendès France ” din Grenoble (Franța), a obținut masteratul în Economie Internațională și doctoratul în științe economice la Universitatea din Grenoble, Franța. Pe parcursul mai multor ani, a activat în calitate de profesor asociat în ştiințe economice la Universitatea din Grenoble și cercetător asociat în afaceri internaționale la Universitatea din Pretoria.
Locuind mai mult timp peste hotarele țării și călătorind în mai multe țări, este familiarizată cu problemele cu care se confruntă diaspora moldovenească.
“Îi urez succes în consolidarea legăturilor Diasporei cu Patria și în fortificarea comunicării dintre diasporă și instituția prezidențială.
Una din primele sarcini care îi revine este organizarea în cadrul vizitei mele în Republica Turcia, preconizată pentru următoarea săptămână, a unei întrevederi cu Diaspora moldovenească din Istanbul, pe data de 21 mai, la ora 19:00, în Hotelul „Summa Plaza” (Huzur Mah. Fazıl Kaftanoğlu Cd. No:3, Sarıyer).
Date de Contact:
Telefon: 067585703
e-mail: [email protected]”, a precizat Igor Dodon.