O expertă-psihiatru, reţinută de CNA: „salva” de puşcărie persoane acuzate de omoruri!

O expertă-psihiatru din cadrul Spitalului clinic republican de psihiatrie a fost reţinută de CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuită că a pus la cale o schemă infracţională prin care absolvea de răspundere penală persoane, acuzate de omoruri şi infracţiuni cu caracter sexual.

Potrivit procurorilor, psihiatra ar fi acţionat în complicitate cu concubinul său care ar fi avut rolul de mijlocitor. Acesta găsea clienţii, persoane acuzate preponderent de omoruri şi violuri, care ulterior urmau a fi declarate „iresponsabile” la momentul comiterii infracţiunii. Aceasta în schimbul unor sume de bani care variau între 4000 de euro şi 20 000 de euro.

La această etapă, ofiţerii de urmărire penală au documentat 5 cazuri în care inculpaţi pentru diferite crime au apelat la serviciile psihiatrului.

Astăzi au avut loc mai multe percheziţii în cadrul cauzei, în urma cărora psihiatrul şi unul dintre beneficiari au fost reţinuţi pentru 72 de ore, fiind bănuiţi de corupere pasivă şi activă. Totodată, alte 4 persoane, care au apelat la serviciile expertului judiciar au statut de bănuit.

De notat că, la etapa documentării cazului, experta-psihiatru activa în cadrul Spitalului republican de psihiatrie. Acum câteva zile, aceasta s-a transferat într-o altă funcţie la Spitalul de Urgenţă.

De menţionat că, la finele lunii ianuarie 2017, CNA a anunţat despre reţinerea unui bărbat din capitală, cercetat penal pentru pretinderea a 20 000 de euro de la mama unui inculpat pentru omor ca să-l scape de puşcărie.

Bărbatul, care ulterior s-a dovedit a fi concubinul psihiatrei, promitea influenţarea membrilor comisiei din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ca să-l declare pe inculpat iresponsabil.

Acum, acesta este cercetat pentru trafic de influenţă şi riscă amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani. La rândul ei, psihiatra este pasibilă de până la 10 ani de detenţie, iar persoanele care au beneficiat de serviciile acesteia – până la 7 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.