Igor Dodon propune instituirea capitalului familial. Ce presupune iniţiativa

Preşedintele Igor Dodon a anunţat astăzi că a lansat, cu titlu de inițiativă legislativă, un proiect privind instituirea capitalului familial, care va avea drept scop îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor cu copii, educația, întremarea sănătății sau reabilitarea copiilor.

Iniţiativa a fost lansată cuprilejul Zilei Internaționale a Familiei.

Astfel potrivit acesteia, prestația socială va fi acordată la nașterea fiecărui copil, iar mărimea capitatului familial va varia în dependență de numărul copiilor din familie.

Suma capitalului familial la nașterea primului copil va fi de 1,5 salarii medii pe economie pentru anul precedent, pentru al doilea copil – două salarii medii pe economie pentru anul precedent, iar pentru trei și mai mulți copii – trei salarii medii pe economie pentru anul precedent.

Familia va avea dreptul să beneficieze de această prestație la împlinirea de către copil a vîrstei de 3 ani.

Şeful statului a solicitat Parlamentului să includă, în regim de urgență, în ordinea de zi a ședințelor plenare, inițiativa respectivă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.