După şase ani de război, armata siriană este aproape de controlul total asupra Damascului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Regimul sirian este pe punctul de a-şi restabili controlul asupra Damascului în întregime, după şase ani de război care au provocat distrugeri în cartierele periferice şi strămutări masive de populaţie, relatează luni AFP, conform Agerpres.

Odată cu evacuarea rebelilor din Barze, Techrine şi Qaboun, cartiere în care forţele opoziţiei îşi consolidaseră poziţiile în martie 2011, insurgenţii sunt nevoiţi în prezent să renunţe şi la visul lor de a cuceri capitala şi de a răsturna de la putere regimul instalat de 50 de ani.

„După cucerirea acestor trei cartiere, regimul controlează practic toată capitala. Rebelilor nu le mai rămâne decât o parte din cartierul Jobar, care este în mare parte distrus”, afirmă Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), ONG cu sediul la Londra, însă care dispune de o reţea de informatori locali.

În ultimii şase ani, capitala siriană, cu cei 1,6 milioane de locuitori, a fost totuşi mult mai puţin afectată decât cele două mari oraşe Homs şi Alep, devastate de lupte.

„Regimul a fost consolidat datorită forţelor străine ruse şi iraniene în detrimentul unui popor fără apărare”, a declarat pentru AFP Mohamed Allouche, liderul Jaysh al-Islam (Armata Islamului), gruparea cea mai puternică dintre cele din jurul Damascului. „Nu este o victorie a regimului, ci rezultatul trădării sale a angajamentelor de la Astana”, afirmă el.

Acordul – semnat în 4 mai la Astana de Rusia, Iran şi Turcia – viza crearea a patru „zone de detensionare” în Siria, dar fără a menţiona capitala.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...