Au cumpărat telefoane de 15 mii de lei din Chișinău, dar s-au dovedit a fi defecte: Cum și-au recuperat banii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi consumatori din Chișinău au procurat telefoane mobile din magazine specializate din capitală. După puțin timp de la utilizare telefoanele s-au dovedit a fi cu defecte. Cumpărătorii s-au întors la magazinul de unde le-au procurat, dar cererea lor a fost amânată. Aceștia și-au recuperat banii doar după ce a intervenit Agenția pentru Protecția Consumatorului.

Petițiile cumpărătorilor au fost cercetate, după care problema lor a fost soluționată pe calea amiabilă și li s-a returnat contravaloarea telefoanelor, adică 15 mii de lei.

Agenția pentru Protecția Consumatorului amintește că timp de 14 zile, consumatorii sunt în drept să returneze un produs nealimentar cumpărat, cerând înlocuirea sau întoarcerea contravalorii acestuia.

Este necesar și obligatoriu ca să se prezinte bonul de casă, iar produsul returnat trebuie să fie fără defecte şi lovituri mecanice, să fie păstrată eticheta şi cutia, iar starea acestuia să îi permită vânzătorului să îl repună în comerţ.

Nu pot fi schimbate sau returnate bijuteriile din metale preţioase şi semipreţioase, lenjeria de corp şi de pat, ciorapii şi articolele de igienă, produsele de cosmetică şi parfumerie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...