Trimite e-mail | Printeaza
Economie
14.05.2017

Comisia moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică se va întruni la Odesa

Comisia moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică se va întruni la Odesa

Ședința Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică, în cadrul căreia urmează a fi discutate aspectele cooperării dintre Republica Moldova și Ucrainava  fi organizată toamna curentă în orașul Odesa. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de co-peședinții Comisiei, viceprim-ministrul Repubicii Moldova, ministrul Economiei,Octavian Calmîc, și prim-viceprim-ministrul Ucrainei, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv, în timpul întrevederii de la Beijing, China, în cadrul ”Belt and Road Forum for International Cooperation”.
 
În cadrul dialogului, cei doi vicepremieri au trecut în revistă stadiul actual al relațiilor dintre două state, evoluțiile comercial-economice, precum și posibilitățile extinderii acestora prin realizarea unor proiecte investiționale comune cu atragerea atât a companiilor din Republica Moldova și Ucraina, cât și din alte state.
 
Analizând evoluțiile comercial-economice dintre două state pe parcursul anului 2016, cei doi miniștri au constatat dinamica pozitivă a acestora, exprimată și prin creșterea cu circa 4 la sută a schimburilor comerciale. Dezvoltarea acestor relații este atestată și în primele luni ale anului curent, datele statistice indicând că în primele două luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Ucraina a crescut cu 18,2%, iar exporturile moldovenești majorându-se cu circa 5 la sută.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Octavian Calmîc și Stepan Kubiv au făcut un schimb de opinii privind agenda ședinței Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică, menționând că pe lângă problema inițierii unor proiecte investiționale comune, experții celor două părți urmează să elaboreze și propună spre aprobare un set de documente legate de dezvoltarea relațiilor în domeiile infrastructurii, transporturilor, liberalizării procedurii de traversare a frontierei, soluționării problemelor privind proprietățile părților pe teritoriul ambelor state, extinderea cooperării în sectorul energetic, etc.
 
În cadrul întrevederii, Octavian Calmîc și Stepan Kubiv au făcut un schimb de opinii și privind experiența implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat de ambele state, precum și realizarea practică a prevederilor Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător  (DCFTA) de autoritățile de la Chișinău și Kiev.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus