Hollande a transmis puterea! Macron, învestit oficial în funcția de președinte al Franței

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Emmanuel Macron a fost învestit oficial în funcția de președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, devenind astfel cel de-al 25-lea președinte al Republicii franceze și cel mai tânăr ales vreodată, transmite AFP. În discursul de învestitură, Macron a declarat că francezii au ales „speranța și spiritul de cucerire” și a promis că „Europa va fi refondată și relansată”.

Așa cum prevede protocolul, François Hollande l-a întâmpinat pe Emmanuel Macron la Palatul Elysee, după care au avut o discuție privată, ca parte a ceremoniei de predare a puterii. Ulterior, François Hollande i-a predat ștafeta lui Emmanuel Macron și a părăsit Palatul Elysee, în aplauzele invitaților și ale mulțimii adunate în fața reședinței prezidențiale.

Noul șef al statului, în vârstă de 39 de ani, cel mai tânăr ales vreodată în Franța, l-a însoțit la final pe Hollande până la mașină, după care a reintrat în Palatul Elysee ținându-se de mână cu soția sa Brigitte, în vârstă de 64 de ani.

„Astăzi, în această duminică, 14 mai, și în acest moment precis vă preluați funcțiile. Vă transmitem cele mai sincere felicitări”, a declarat președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, după ce a reamintit rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în cadrul cărora Macron a obținut 66,10% din voturi în fața contracandidatei Marine Le Pen (Frontul Național, 33,90% din voturi).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...