Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   „Replica” firmei ascunse a familiei…

„Replica” firmei ascunse a familiei unui şef de la CNA care a „descins” în licitaţiile de la grădiniţe

După publicarea articolului „Firma ascunsă a familiei unui şef de la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a „descins” în licitaţiile de la grădiniţe”, Direcţia generală securitate internă a instituţiei a iniţiat o anchetă de serviciu pe marginea faptelor expuse în investigaţia ZdG, a anunţat, la câteva ore după apariţia ziarului, Serviciul de Presă CNA. Totodată, Viorel Chetraru, directorul instituţiei, a dispus suspendarea din funcţie a colaboratorului vizat în articol pe perioada anchetei de serviciu.

În ediţia din 4 mai, ZdG a scris că „Tuleibici” SRL, controlată de familia lui Igor Carlaşuc, şeful Direcţiei Generale Asigurare Operativă a CNA, a câştigat licitaţii de peste 1,2 milioane de lei de la începutul acestui an, aprovizionând mai multe grădiniţe din Chişinău cu produse alimentare. Agentul economic şi-a făcut loc pe piaţă după ce, la sfârşit de 2016, instituţia pe care Carlaşuc o reprezintă a participat la reţinerea a 23 de persoane, după gratii ajungând, pe lângă funcţionari, şi reprezentanţi ai unor firme care asigurau instituţiile publice, inclusiv grădiniţele, cu produse de calitate dubioasă.

Două afirmaţii cu care nu sunt de acord reprezentanţii companiei

După suspendarea din funcţie şi ancheta iniţiată de CNA pe marginea acţiunilor lui Igor Carlaşuc, Alexandru Crasovschi, administratorul companiei, care este finul de cununie al şefului de la CNA, a trimis pe adresa ZdG o „replică”. Autorul ei reclamă faptul că nu este de acord cu două afirmaţii din textul publicat (!): Cu titlul articolului, pentru că acesta „nu corespunde adevărului”, dar şi cu afirmaţia în care se spune că „după reţineri, mai mulţi agenţi economici care figurau în dosarul penal au fost excluşi, direct sau indirect, din procesul de licitaţii, lăsând cale deschisă pentru firma şefului de direcţie de la CNA către contractele cu statul”. „„Tuleibici” SRL îmi aparţine mie încă din 2008, deşi fondator până în prezent se află Irina Radu (sora şefului de Direcţie de la CNA). Din cauze obiective, până în prezent nu am perfectat documentele la notar şi Camera Înregistrării de Stat. Dl Carlaşuc nu are nicio atribuţie la activitatea „Tuleibici” SRL şi nici nu a favorizat sau contribuit într-un anumit mod la obţinerea contractelor, atât la instituţiile publice cât şi persoanelor juridice private. Compania activează potrivit legislaţiei naţionale”, susţine Crasovschi.

Menţionăm însă că aceste afirmaţii, care se conţin în replica trimisă pe adresa redacţiei după publicarea articolului, s-au regăsit şi în articolul publicat în ediţia trecută a ZdG, unde precizam că firma este proprietatea Irinei Radu, sora şefului de direcţie a CNA, şi are sediul în casa familiei Carlaşuc din Chişinău. Totodată, Margareta Carlaşuc, soţia funcţionarului, a fost anterior administratoarea firmei, actualul administrator fiind finul de cununie al şefului de direcție de la CNA. Un alt aspect la care am făcut referire este faptul că, într-un anunţ din 2016, Igor Carlaşuc folosea numărul său de telefon de la serviciu pentru a recruta un director adjunct pentru „Tuleibici” SRL.

„Tuleibici” SRL: „DETS Botanica a economisit 133,24 mii de lei”

„Nu are nicio legătură examinarea de către CNA a cauzelor penale în domeniul sistemului de achiziţii de produse alimentare pentru necesităţile grădiniţelor şi şcolilor din Chişinău cu activitatea firmei „Tuleibici” SRL. Menţionez că, încă din 2014, compania a avut livrări către instituţii de stat şi agenţi economici privaţi (restaurante, săli de nunţi) doar de legume şi fructe, ceea ce face şi până în prezent”, scrie Alexandru Crasovschi. Precizăm, în context, că informaţiile publice ale Agenţiei Achiziţii Publice (AAP) demonstrează că primele contracte cu instituţii de stat ale „Tuleibici” SRL, în baza unor tendere/licitaţii, au venit abia în ianuarie 2017, la câteva luni după declanşarea scandalului distribuirii de către alţi agenţi economici a produselor alterate în grădiniţe.

În replica sa, Crasovschi mai menţionează că Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport (DETS) Botanica ar fi făcut o economie de 133,24 mii de lei după semnarea contractului cu firma „Tuleibici” SRL, dar şi că, în primele patru luni ale anului 2017, în R. Moldova au fost înregistrate 5169 de contracte în valoare totală de 423,403 milioane de lei în vederea livrării produselor alimentare către instituţiile bugetare, astfel, firmei „Tuleibici” SRL îi revin doar 14 contracte în valoare de 1,2 milioane de lei, ceea ce presupune o cotă de piaţă de 0,27%. În context, menţionăm că ZdG a discutat înainte de publicarea articolului cu Crasovschi, care a închis telefonul, punând capăt discuţiei neterminate, iar la următorul apel, nu a mai răspuns.

Averea din declaraţii şi creditul de milioane al şefului de direcţie de la CNA

La 4 mai, ZdG scria că Alexandru Crasovschi a devenit administratorul din acte al „Tuleibici” SRL în 2008, când avea 21 de ani, înlocuind-o pe Margareta Carlaşuc. Crasovschi conduce firma „Tuleibici” fiind angajat, cu normă deplină, la Banca Naţională a Moldovei (BNM), de unde, în 2013, a beneficiat de un credit preferenţial, cu o dobândă de doar 0,5%, în sumă de 238 mii de lei. Reprezentanţii BNM ne-au anunţat că, după publicarea articolului, instituția „a luat act, iar Direcţia resurse umane şi Departamentul juridic vor cerceta dacă au fost respectate legea şi regulamentele şi dacă au fost încălcări (în acţiunile angajatului BNM). Vom decide ce măsuri să aplicăm”, se precizează într-un răspuns oferit de Serviciul de presă al BNM.

La rândul său, din 2012, după ce instituţia s-a reformat, transformându-se din CCCEC în CNA, Igor Carlaşuc este şeful Direcţiei Generale Asigurare Operativă a CNA. Funcţionarul vizat în acheta ZdG indică, în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru 2012, un salariu de 95 mii de lei, un teren de 430 m.p., un garaj de 35 m.p. şi două automobile Mitsubishi Galant. În 2012, angajatul CNA susţine că a contractat un credit de 157,5 mii de lei. În 2013, în primul an după reformarea CNA, Carlaşuc indică un salariu mai mare, de 146 mii de lei. În acel an, acesta a trecut în declaraţie şi o construcţie nefinisată de 600 m.p, dobândită în acel an, dar şi un nou credit, în sumă de 100 mii de euro, scadent în 2022, nefiind însă indicată rata dobânzii.

În 2014, Igor Carlaşuc precizează că a avut un salariu de 189 mii de lei, averea sa, din declaraţii, rămânând intactă. În ultima declaraţie cu privire la venituri şi proprietate disponibilă, cea pentru 2015, şeful de direcţie a CNA precizează că a ridicat un salariu de aproape 237,9 mii de lei. În 2015, acesta a primit, prin donaţie, un teren de 2174 m.p., dar şi o casă de 83 m.p.. El a mai declarat şi imobilul de 600 m.p., despre care ZdG a constatat că este, de fapt, un bloc cu patru etaje. Carlaşuc susţine că imobilul ar fi fost construit de un investitor, iar el deţine doar primul etaj din acel bloc. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru 2015, Igor Carlaşuc a indicat aceleaşi datorii, doar că datoria de 100 de mii de euro, care se regăsea în declaraţiile anterioare, s-a mărit, el precizând că urmează să întoarcă, până în 2022, cu 50 de mii de euro mai mult, adică suma de 150 de mii de euro.