Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   MEDITAŢII: „Mă rog să vină…

MEDITAŢII: „Mă rog să vină MOARTEA, dar ea s-a rătăcit undeva pe drum…”

— Câte greutăţi avem noi, bătrânii, văleleu!
— Tremură vâna când urci pe scară…
— Stau singură şi aştept, poate mi-a deschide cineva poarta…
— Vrei să mai schimbi o vorbă cu un om, dar de unde să-l iei?
— Stai singur ca un cuc!

Îmbătrânirea este o provocare nu doar economică sau medicală, ci şi psihologică. Dacă de vârstnicii din zonele urbane, în special din capitală, autorităţile îşi amintesc, cel puţin, în perioada sărbătorilor, cei din zonele rurale, rămaşi singuri, în timp ce copiii le sunt plecaţi în căutarea unei vieţi decente, visează ca măcar cineva să le deschidă poarta. Neputincioşi, aceştia sunt presaţi nu doar de incapacitatea fizică, dar şi de singurătatea care-i macină zi de zi.

„Sănătatea am pierdut-o încă în tinereţe”

De când s-au mutat copiii cu traiul în capitală, Teodora (75 de ani) și Ion (77 de ani) Butucel suferă cel mai mult de singurătate

De când s-au mutat copiii cu traiul în Chişinău, Teodora (75 de ani) şi Ion (77 de ani) Butucel au rămas singuri. Copiii vin să-i vadă, vin şi nepoţii, dar dorul de cei dragi îi macină necontenit. Soţii nu se plâng, încearcă să se descurce, dar spun că sănătatea nu mai e ca altădată. „Am pierdut-o de mult, în tinereţe. Am muncit mult. Cât am învăţat la şcoală, ne-au dus la lucru prin colhoz, prin sovhoz. La facultate – acelaşi lucru. Am revenit, dar iarăşi ne duceau în colhoz cu şcoala. Şi acasă trebuia să muncim. Seara, după ce culcam copiii, verificam caiete, făceam planuri. Găteam pentru familie până pe la 00:00. Dimineaţa, la 05:00, eram în picioare”, îşi aminteşte Teodora Butucel o zi obişnuită din viaţa sa.

Teodora Butucel a muncit în şcoală 38 de ani (a predat matematica), dintre care, 19 ani, fiind director adjunct. În paralel, a terminat facultatea de limbi străine, predând ulterior şi franceza. Deşi s-a pensionat, oricum a continuat să activeze. „Am avut cercuri, meditaţii cu copiii. Vreo nouă ani după pensionare”, spune femeia. I s-a propus să predea la şcoala din Rezina, apoi la Otac, dar a refuzat, pentru a fi alături de soţ, care necesită îngrijiri. Se descurcă, totuşi, pregătind pentru şcoală sau oferind meditaţii unor copii ai foştilor săi discipoli.

„Câte greutăţi avem noi, bătrânii, văleleu!”

Deoarece au sănătatea şubredă, soţii au semnat un contract cu o consăteancă, aceasta ajutându-i fie să lucreze pământul, fie să spele nişte covoraşe contra plată. „Copiii sunt departe. Vin ei, dar 92 km de la Chişinău până la Pripiceni-Răzeni (r. Rezina, n.r.) e mult. Ambii avem osteoporoză. Eu nu pot duce un picior, el nu poate duce un picior. Soţul mai are probleme şi cu inima. I-ar trebui operaţie, dar nu vrea să se ducă din cauza diabetului”, ne spune Teodora Butucel.

„Câte greutăţi avem noi, bătrânii, văleleu, să le înşiri pe toate… Ne trezim dimineaţă tare. La 05:00 suntem în picioare. Ducem animalele în câmp. Avem şi două căpriţe, apoi cu sapa în spate – la muncile de lângă casă, că pământul l-am dat în arendă, nu mai avem puteri pentru el. Mai mergem pe la „bolniţă” (centrul de sănătate, n.r.), care are staţionar de zi”, ne spune Ion Butucel, recunoscând că le este greu în lipsa copiilor. „N-are cine te ajuta, n-are cine-ţi tăia lemne. Un colţ de casă repari, altul se strică, în pod nu te poţi urca, trebuie să rogi pe cineva. Cât eşti tânăr, ca şi capra cu iezii, poţi urca, poţi lucra. La vârsta noastră, tremură vâna când urci pe scară”, spune bărbatul.

Soţia lui susţine, însă, că nu doar situaţia vârstnicilor, dar a întregii ţări este deplorabilă din cauza conducerii. „Am luptat pentru independenţă. Din ’89 până în ’91 am fost la toate adunările din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Am defilat de la Academia de Ştiinţe până la Ştefan cel Mare. Strigam: „Independenţă! Alfabet latin!” Dar tot nu suntem independenţi”, constată Teodora Butucel. Acum, soţii îşi alină singurătatea unul altuia. „Ne mângâiem unul pe altul. Ce să facem? Mulţumim Domnului că ne mai mişcăm. Eram tânără şi nu credeam că o să ajung aşa, dar… să nu dea Domnul să fie mai rău”, conchid soţii Butucel.

„Stau toată ziua şi plâng”

Maria Gurduja (86 de ani) este văduvă de mai bine de 20 de ani

Maria Gurduja (86 de ani) este văduvă de mai bine de 20 de ani. Încă recent, era aptă să-şi aducă singură câteva crenguţe de foc. Acum abia se mai mişcă prin ogradă. Fiica sa locuieşte în altă localitate. Vine des să o ajute pe mama, dar femeia oricum suferă de singurătate. „Puterea s-a mântuit. Nu pot nimic. Stau toată ziua şi plâng. Uit cum îi cheamă pe oamenii din sat. Stau şi aştept, poate mi-a deschide cineva poarta”, spune mătuşa Maria cu lacrimi în ochi.

Pensia femeii e puţin mai mare de 1000 de lei. Recunoaşte, însă, că aceşti bani sunt puţini, iar pe timp de iarnă nu ajung nici pentru minimul necesar. „Eu nu pot aduce lemne, dar iarna e lungă şi e nevoie de lemne multe şi, pe urmă, trebuie cineva să ţi le taie. Of… Mă rog să vină moartea, dar ea s-a rătăcit undeva”, spune plângând Maria Gurduja.

În perioada 1 martie-30 aprilie 2017, Help Age International Moldova a realizat un studiu, cercetând fenomenul singurătăţii şi al izolării sociale a vârstnicilor. Eşantionul de cercetare s-a constituit din 120 de persoane în etate din 6 comunităţi rurale. Peste 50% din numărul vârstnicilor implicaţi în cercetare sunt văduve/văduvi şi locuiesc singure/singuri. Acest fapt subliniază un risc major al izolării sociale a vârstnicilor din comunităţile rurale. Potrivit studiului, motivele singurătăţii ar fi problemele de sănătate, lipsa banilor, pierderea persoanelor apropiate, frica de a se îmbolnăvi şi de a fi imobilizat la pat, sentimentul de inutilitate odată cu îmbătrânirea, gânduri suicidale.

Singuri ca şi cucul

Olga Popa (74 de ani) are trei copii, dar niciunul nu este alături de ea

Şi Olga Popa (74 de ani) este văduvă. Are trei copii, toţi fiind plecaţi. Unul dintre fii, stabilit la Chişinău, vine o dată pe săptămână împreună cu soţia, îi lucrează pământul, îi aduce apă pentru restul săptămânii. Vin în zilele de odihnă, în rest, femeia rămâne singură şi neputincioasă. „Căutăm un om pe care să-l plătim să aibă grijă de ea, dar în sat nu prea găseşti pe cineva care să stea toată săptămâna alături de om. Noi venim sâmbăta, facem ce avem de făcut şi plecăm”, spune Elena, nora femeii.

„Doar Dumnezeu ştie cum trece o zi de-a mea. Mă mişc greu, nu mă ţin picioarele. În tinereţe, am fost mulgătoare. Am muncit din greu, iar acum am ajuns să nu pot merge nici prin ogradă”, ne spune mătuşa Olga. Cea mai mare durere a femeii, însă, este singurătatea. În jur sunt doar case părăsite. Nu are vecini care ar vizita-o. Astfel, toată săptămâna e cu gândul la copii, care vin iarăşi abia în weekend. „N-are cine veni. Sunt singură-singurică. Vrei să mai schimbi o vorbă cu un om, dar de unde să-l iei? Stai singur ca un cuc”, oftează Olga Popa.

„Ei au nevoie nu doar de ajutor material, dar şi de multă comunicare. La noi la evidenţă sunt persoanele care se află în starea cea mai dificilă. În unele cazuri, copiii plătesc cuiva care să le îngrijească părinţii, dar ei oricum suferă de singurătate”, relatează asistenta socială din Pripiceni-Răzeni, Oxana Gobjilă. Astfel, ziua unui vârstnic, în mare parte, este asemănătoare: treburile casnice în funcţie de posibilităţi, ochii aţintiţi la poartă, poate-poate vine cineva în vizită…

Help Age International Moldova consideră că, într-o societate în care vârstnicii au o pondere tot mai mare în totalul populaţiei, participarea activă şi recunoaşterea contribuţiei lor valoroase este indispensabilă pentru dezvoltarea societăţii, iar o sănătate mintală bună şi un nivel de autoapreciere înalt ar permite vârstnicilor să fie activi pe tot parcursul vieţii.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, la început de 2016, în R. Moldova locuiau 592,6 mii de persoane în vârstă de 60 de ani şi peste, ceea ce constituie 16,7% din numărul total al populaţiei. Circa 60% din numărul total al vârstnicilor sunt femei şi 58% locuiesc în mediul rural. În funcţie de vârstă, se constată că fiecare a treia persoană are vârsta cuprinsă între 60-64 de ani, iar 13,3% sunt persoane care au depăşit vârsta de 80 ani.

Studiile recente asupra problemei îmbătrânirii active demonstrează că îmbătrânirea activă şi în condiţii sănătoase este inaccesibilă pentru mai bine de 70% din populaţia în vârstă de 55 de ani şi peste din R. Moldova. Indicele de Îmbătrânire Activă acumulează doar 27,1 puncte, fiind la o distanţă de 7 puncte faţă de media ţărilor UE (33,9 puncte), precum şi de două ori mai mic în raport cu obiectivul-ţintă de 57,5 puncte pus în faţa tuturor ţărilor (Studiul „Indicele de Îmbătrânire activă în Republica Moldova”).

La nivel mondial, peste 300 milioane de oameni suferă de depresie, echivalentul a 4,4% din populaţia lumii. În Regiunea Europeană, anual, circa 7% din populaţie suferă de depresie severă. În R. Moldova, lipseşte o evidenţă a cazurilor de depresie. Statistica medicală se referă la evidenţa tulburării mintale şi de comportament, care, în 2015, a constituit 31,5 cazuri noi (incidenţa) la 10 mii de locuitori.

Acest material apare în cadrul Campaniei naţionale „Vârsta Cere Acţiuni” cu ocazia „Zilei Mondiale a Sănătăţii” – 2017, desfăşurată de HelpAge International Moldova.