David Beckham îşi dezamăgeşte fanii: Fotbalistul nu vrea să devină actor

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

David Beckham şi-a anunţat fanii că, după ce a avut un rol mic în blockbuster-ul „King Arthur: Legend of the Sword”, regizat de Guy Ritchie, nu îşi doreşte un rol principal pe viitor, în alte pelicule, scrie contactmusic.com.

David Beckham nu vrea sa urmeze o carieră serioasă în actorie, după rolul pe care la avut în pelicula „King Arthur: Legend of the Sword”. În film, Beckham îl interpretează pe Trigger, un soldat de-al lui Arthur, care este martor când regele scoate sabia Excalibur din piatră şi devine astfel Rege.

Deşi a fost încântat să primească acest rol, nu vrea să urmeze o carieră în cinematografie.

Acesta a declarat: „Nu m-am apucat de actorie. Doar fac ceva ce îmi place alături de un prieten (Guy – n.r.). Nu este o carieră nouă sau ceva de care vreau să mă apuc. Întotdeauna mi-au plăcut provocările, iar în mod obişnuit au de a face cu sportul, dar cu actoria nu știam cum avea să iasă”.

În trecut David a mai avut apariţii în filme unde s-a interpretat pe sine însuşi, dar acum a primit replici serioase, iar fostul fotbalist recunoaşte că a fost emoţionat când l-a auzit pe regizor că strigă „Acţiune!”.

„A fost descurajant, dar Charlie a fost grozav şi m-a ghidat. Guy este înfricoţător ca şef, dar îmi este prieten deci ştiam că va avea grijă de mine”, a mai spus fostul fotbalist.

David a fost la premiera peliculei alături de prietenul său Guy Ritchie şi colegii de pe platourile de filmare Charlie, Poppy Delevingne, Millie Brady şi Aiden Gillen printre alţii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...