Administratorul unei școli auto private din Bălți, reținut pentru trafic de influență, fiind la a treia abatere de acest gen

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Administratorul unei școli auto private din municipiul Bălți a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență. Bărbatul este la a treia abatere de acest gen. Anterior, acesta a mai fost documentat pentru săvârșirea a două infracțiuni similare.

Cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce denunțătorul a invocat faptul că, suspectul împreună cu o persoană necunoscută, ar fi pretins și primit 27.000 de lei de la acesta. Cei doi susțineau că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Bălți a ÎS „Registru”, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea permisului de conducere pentru categoriile „D” și „E”.

După efectuarea măsurilor speciale de investigație și procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, managerul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. În privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz pentru trafic de influență, iar dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4.000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200.000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciului „Nord” al Procuraturii Anticorupție.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...