Facebook este obligat să șteargă o parte din mesajele utilizatorilor: Te poți număra printre cei vizați

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Facebook trebuie să îndepărteze mesajele care incită la ură, a hotărât un tribunal din Austria, decizia fiind considerată o victorie a celor care militează pentru obligarea companiilor social media la combaterea fenomenului de „trolling”.

Cazul — înaintat de Partidul Verde din Austria din cauza insultelor la adresa liderului său, Eva Glawischnig — are ramificații internaționale, hotărârea tribunalului dispunând ca mesajele care incită la ură să fie șterse de pe platformă nu doar în Austria, un punct rămas deschis la prima pronunțare.

Cazul vine în contextul în care organele legislative din zona Europei caută modalități prin care Facebook, Google, Twitter și alte companii social media să șteargă rapid mesajele care incită la ură și la violență. Luna trecută, cabinetul german a aprobat un plan prin care rețelele social media pot fi amendate cu până la 50 de milioane de euro dacă nu îndepărtează rapid astfel de mesaje, iar Uniunea Europeană ia în considerare noi reglementări în acest sens la nivel comunitar, precizează sursa citată.

Facebook și avocații săi din Viena nu au dorit să comenteze pe tema acestei hotărâri care a fost mediatizată de Verzi și confirmată de un purtător de cuvânt al tribunalului. Potrivit tribunalului, este ușor pentru Facebook să automatizeze acest proces. Însă, instituția menționează că Facebook nu poate căuta prin conținutul publicat pe platforma sa în vederea găsirii mesajelor similare cu cele deja considerate instigatoare la ură.

„Facebook trebuie să suporte acuzația că este cea mai importantă platformă din lume pentru (incitare la — n.r.) ură și că nu face nimic împotriva acestui lucru”, a declarat Dieter Brosz, parlamentar din cadrul Verzilor.

Potrivit directorului executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, mesajele de incitare la ură nu au ce căuta pe platforma sa, iar compania a publicat un document cu privire la modul în care intenționează să acționeze contra știrilor false.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...