Ultima hotărâre în dosarul lui Vlad Filat: Ce au mai verificat procurorii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Supremă de Justiție a publicat hotărârea motivată în dosarul fostului premier Vlad Filat. În documentul judecătoresc de 180 de pagini sunt prezentate toate probele acuzării și apărării din acest proces, dar și care au fost argumentele magistraților Curții Supreme de a respinge recursul părților. Deși în mod obișnuit, CSJ publică hotărârile ne-depersonalizate, în acest caz a fost admisă o excepție, hotărârea în dosarul lui Vlad Filat a fost depersonalizată.

Potrivit hotărârii judecătorești, semnată de judecătorii Nadejda Toma, Vladimir Timofti și Constantin Alerguș, recursul prezentat de avocații lui Vlad Filat se întemeiază pe mai multe încălcări de procedură admise de instanța de fond și Curtea de Apel Chișinău. Cea mai gravă încălcare admisă ține de secretizarea ședințelor de judecată în acest proces, scrie anticorupție.md.

Colegiul penal mai stabilește că faptul limitării accesului publicului la şedinţele de judecată nu poate constitui la caz o încălcare a dreptului inculpatului la un proces echitabil, deoarece examinarea cauzei a avut loc cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare, inculpatul participând personal la examinarea cauzei, având acces la toate actele judecătoreşti emise şi întocmite în cauză, beneficiind şi folosindu-se de dreptul la apărare, inclusiv şi de a obţine copii de pe aceste acte, precum şi de pe înregistrările audio ale şedinţelor de judecată. La fel sunt respinse și celelalte argumente ale apărării.

Potrivit hotărârii, instanța de judecată a avut rețineri față de mai mute episoade din autodenunțul lui Ilan Șor, care a stat la baza pornirii cauzei penale împotriva lui Vlad Filat.

Aceeași hotărâre de judecată conține extrase de pe cardurile bancare ale lui Vlad Filat sau cele despre care se presupune că i-ar aparține, descifrări ale transferurilor de pe conturile bancare deținute de persoane fizice și juridice apropiate lui Vlad Filat.

De asemenea, potrivit hotărârii de judecată, a fost verificată corespondența de email a lui Vlad Filat cu nașul său,Ion Rusu, partenerii de afaceri, fiul și alte persoane, dar și corespondența lui Ion Rusu,a viceministrului Finanțelor, Victor Barbăneagră, dar și a fostului director-adjunct al Agenției Proprietății Publice, Angela Susanu, care în calitatea lor de reprezentanţi ai statului în interesele „Băncii de Economii” SA au votat pozitiv asupra emisiei suplimentare de acţiuni.

Articolul integral poate fi citit AICI.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...