Flashmob în fața Parlamentului. Societatea civilă protestează schimbării sistemului electoral// VIDEO

Membrii societății civile s-au adunat în fața Parlamentului ca să protesteze. Cu umbrele și pancarte, aceştia organizează un flashmob împotriva votului uninominal și votului mixt, votate în Parlament.

„Avem un scop simplu. Să oprim avansarea hoților. Ei singuri nu se vor opri. Noi trebuie să îi oprim. Locul lor este la închisoare, nu la guvernare”, au declarat organizatorii acţiunii.

Activiştii civici au precizat că nu contează atât de mult CÂŢI  sunt, ci contează DE CE au ieșit. Manifestanții au stabilit că se vor aduna în fiecare seară la ora 17.00 și duminică – la ora 12.00.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.