Chișinăul acuză Tiraspolul că sabotează angajamentele asumate anterior în CUC

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile de la Chișinău acuză așa-numitele autorități de la Tiraspol că sabotează angajamentele asumate anterior în Comisia Unificată de Control (CUC).

Chișinăul face trimitere la ultima ședință CUC, condusă de delegaţia Republicii Moldova, în cadrul căreia au fost abordate 10 subiecte.

Argumentele şi propunerile delegaţiei moldoveneşti pe marginea măsurilor ce urmează a fi întreprinse pentru a asigura transparența militară totală în Zona de Securitate (ZS) în conformitate cu prevederile Acordului din 1992 au fost susţinute de către toate componentele, însă nu au fost acceptate de către reprezentaţii Tiraspolului, aceștia dând dovadă de o poziţie neconstructivă.

„Abordări provocatoare au fost manifestate din partea conducătorului delegaţiei transnistrene Oleg Beleakov, în timpul discuţiilor purtate pe marginea raportului coordonatorilor Ucrainei și Misiunii OSCE în Republica Moldova a grupurilor de lucru privind activitatea organelor de drept și posturilor din Zona de Securitate, reuniune care a avut loc pe 3 mai curent la sediul Misiunii OSCE din or. Bender. Oleg Beleakov a abordat subiectul cu privire la solicitarea administraţiei or. Bender de a evacua Inspectoratul de poliţie al MAI al Republicii Moldova din Bender, ceea ce contravine totalmente prevederilor Acordului din 21 iulie 1992, sfidează în mod expres activitatea CUC şi denotă tradiţionala tactică a reprezentanţilor Tiraspolului de a crea focare artificiale de tensiune”, anunță reprezentanții CUC.

În context, CUC anunță că delegaţia transnistreană recurgând la diferite tertipuri şi interpretări lipsite de logică sabotează angajamentele asumate anterior şi duce la instituirea vădită a unor situaţii de criză în Zona de Securitate.

Delegaţia Republicii Moldova a difuzat o adresare, prin care s-a solicitat deschiderea podului dintre localitățile Gura Bâcului – Bâcioc pentru a fi asigurată traversarea pietonală în ziua de 9 mai 2017 dedicată comemorării celor căzuți în luptele din 1944 la eliberarea acestor sate. Propunerea a fost aprobată unanim.

Totodată, a fost transmisă tuturor componentelor CUC o adresare referitoare la traversarea necontrolată a perimetrului Zonei de Securitate de către formațiunile militare din regiunea transnistreană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...