Kotap are doar patru ani şi şi-a petrecut jumătate din viaţă ţinut captiv într-o cutie de doar 3 metri pătraţi în care se afla doar un pai şi o sticlă de plastic goală, relatează Mail Online. Urangutanul era atât de speriat de lumea din jur, încât după ce a fost eliberat prima dată s-a ascuns în spatele cutiei.

Stăpânul maimuţei, Baco, susţine că animalului i-a fost oferit de anumite persoane pe care le-a întâlnit în sat. Acesta a fost de acord să ia puiul acasă pentru a-l îngriji, dar la scurt timp a decis că ar putea deranja vecinii, aşa că i-a construit o cuşcă în faţa casei. Bărbatul îl hrănea pe Kotap cu pâine şi orez şi îi oferea băuturi răcoritoare.