A promis și acum își ține cuvântul. Un francez va fugi la 10 mai 100 km pentru a susține copii din Moldova

jeremycollage

Jeremy este un tânăr originar din Franța, care a stat în Moldova mai bine de trei ani în perioada 2011-2014, iar jobul său consta în atragerea investitorilor străini. Deși e stabilit momentan la Paris, tânărul continuă să viziteze Moldova, iar recent și-a propus să desfășoare o campanie de colectare de fonduri pentru a le oferi copiilor din orfelinate șansa de a avea un viitor.

În martie 2017, Jeremy Royer, deși nu e un alergător foarte bun și-a propus să alerge 100 km pentru copii defavorizați din Moldova. Atunci el a început o campanie de fonduri după principiul: dacă donezi 10 euro, Jeremy mai fuge un km. De curând, Jeremy a reușit să strângă întreaga sumă pentru a fugi 100 km.

„Dragi prieteni, colegi şi foşti colegi, stimaţi donatori pe care nu îi cunosc, dragi moldoveni din Franţa, francezi din Moldova şi din alte ţări, doresc să vă adresez sincere mulţumiri!

Vă mulţumesc pentru că datorită Dumneavoastră astăzi noi am atins ţinta iniţială a proiectului: 1000 € colectaţi, 100 km pe care îi voi alerga, şi 500 de cărţi pentru copiii din orfelinatul Târnova.

Proiectul a fost unul reuşit, chiar foarte reuşit, pentru că am depăşit obiectivul iniţial de a colecta 1000 €, însă proiectul continuă până la distribuirea cărţilor, care va avea loc la începutul lunii iunie” spune Jérémy Royer

100km2

Câteva noutăţi:

#1. Un nou alergător: Cédric Verleye, care este şi cel mai bun prieten al lui Jeremy, va alerga de asemenea câte 1 km pentru fiecare 10 € colectaţi peste suma de 1000 €. Obiectivul său final este de a ajunge, de asemenea, la distanţa de 100 km.

#2. Cursa începe pe 10 mai! Înscrierea pentru cursă se face online, şi este deschisă până la 7 mai! Grăbiţi-vă să se înregistraţi pe www.nofinishlineparis.com, cod vestimentar – culorile drapelului Republicii Moldova şi urmăriţi pagina noastră pentru a afla datele şi orarul cursei!

#3. Ce se vor face cu aceşti bani? Aceştia vor fi utilizaţi de Fundația Domnica Cemortan pentru a cumpăra cărţi pentru copiii orfani şi defavorizaţi. În cazul în care suma va permite, se vor adăuga 1 sau 2 orfelinate mai mici, în care vom continua aceeaşi abordare.

#4. Şi cum rămâne cu evenimentul din Moldova? Având în vedere complexitatea organizării unui eveniment în paralel cu cursa din Paris, un eveniment simbolic de solidaritate va avea loc la începutul lunii iunie în timpul vizitei lui Jeremy în Moldova. Conceptul este simplu: împreună cu 2 ultra-maratonieni din Moldova, Moga Ion şi Alex Gutsaga, va conduce un grup de alergători pe un cerc mic în Chișinău (ţinta este de la 50 la 100 de persoane, care vor participa voluntar)

jeremy1

Cum să participi la cursa solidară din Chişinău:

a. Alăturaţi-vă evenimentului pe Facebook: 100KM pentru copii orfani din Moldova – si in Chisinau;

b. Purtaţi culorile drapelului Republicii Moldova (cei interesaţi pot cumpăra un tricou în magazinul oficial Made in Moldova Chisinau) ;

c. Veniţi la punctul de preluare, care va fi anunţat cu câteva zile înainte, fiecare cu cel puţin o carte (nouă sau în stare bună, pentru copii cu vârsta de la 3 la 17 ani).

Invitaţi toţi prietenii să se alăture acestei campanii şi acestui spirit de solidaritate cu orfanii, cu un gest care contează şi care nu vă costă nimic.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente