„Vladimir Plahotniuc în marja de eroare? Mulţimea e în „patimi”, iar la Chişinău: uninominal, sistemul mixt. Supărare la unii, extaz la alţii. O cunoştinţă consideră că, din disperare, cineva şi-a ieşit din minţi. Nu cred. E o cacealma pentru aborigeni. Se ştie foarte bine că, fără un aviz favorabil al Comisiei de la Veneţia, acest proiect nu poate fi votat, fie el mixt, uninominal sau abdominal. Acest aviz ar urma să vină, cel devreme, în iulie. Nu va fi pozitiv, la sigur! Nu se întrunesc criteriile minime – consensul larg al societăţii şi al clasei politice”, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.

În acest context, omul de afaceri a spus că acţiunile deputaţilor sunt o încălcare a prevederilor Acordului de Asociere cu UE şi asta va duce la reintroducerea vizelor.

„Simplu spus, decizia este la mâna Maiei Sandu şi Andrei Năstase, a celor care sunt astăzi opoziţia reală, dar şi a câtorva zeci de ONG-uri, care reprezintă societatea civilă. Ce înseamnă lipsa avizului pozitiv? Încălcarea buchii şi spiritului Acordului de Asociere, a criteriilor de la Copenhaga. Adio, vis european, liber schimb. Eventual înseamnă şi reintroducerea vizelor. Nu o spun eu, o spun înalţi demnitari europeni. De ce ai face-o? Pentru a-i dărui puterea totală preşedintelui lgor Dodon? Pentru a scăpa de PZRK? Interpol? Rusul nu crede în lacrimi”, a adăugat Ion Sturza.

Totodată, Ion Sturza a menţionat că „sub conducerea domnului Plahotniuc, PD a ajuns în sondaje la marja de eroare – 3%. Cifra e „magică”, ratingul negativ de 93% şi rămâne constant. La ce atâţia bani daţi pe consultanţi, PR, dacă poporul nu te vrea!? Alungă-i dracului! Economiseşti banii „sponsorilor” partidului, ai cetăţenilor Republicii Moldova. Dar multe lucruri au fost în ultimii ani iraţionale, alegerile prezidenţiale directe, susţinerea candidaturii lui Dodon, arestările foştilor camarazi de business pe bandă rulantă, contracte de milioane cu lobbyişti controversaţi americani, atacuri pe gratis la adresa ruşilor, retransmitere concomitentă a propagandei ruseşti la Prime, Shor în libertate, Filat la puşcărie, uninominal, neuninominal. Poate, aceasta e cheia „succesului” de tocmai 3%?”.

„În această „logică”, anticipam un atac furibund la adresa Maiei Sandu, unicul opozant redutabil al „guvernării stabilităţii naţionale”. Sirienii şi pochii o să ne pară o glumă. Însă ne na togo napali! Mică, dar a dracului! Va rezista. Şi e bine aşa! P.S. Am întrebat-o pe Victoria Nuland zilele acestea dacă nu doreşte să facem un selfie şi cu mine. Ca doi foşti. Cică, acum da, dar nu cred că mai doresc eu. E greu să vezi atâta confuzie şi regret de la o doamnă care a pretins că e de „fier”. Te legi cu moldovenii şi devii de mămăligă, numai bună de mâncat. Am văzut şi „gluma” „popularului” Valeriu Ghileţchi, cică, ne-a salvat de la uninominal, votând iniţiativa lui Dodon. Super tare, ca doaga de butoi”, a mai spus omul de afaceri.

Amintim că ieri, Parlamentul a votat propunerea Comisiei Juridice privind comasarea celor două proiecte înaintate de PD şi PSRM care prevăd schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova. Astfel, PD a cedat şi a acceptat comasarea proiectului privind uninominal cu proiectul privind introducerea sistemului electoral mixt. Asta după ce într-o singură zi, în legislativ au fost votate două proiecte de lege privind schimbarea sistemului electoral, dar cu concepte diferite.