Societatea civilă: Majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii

Un grup de 20 de ONG-uri a lansat o declarație în care susţin că majoritatea parlamentară modifică sistemul electoral cu încălcarea legii şi subminând democraţia. Acesta cer Parlamentului să se oprească din promovarea intereselor de grupuri, iar partenerilor de dezvoltare ai RM să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi de modificare a sistemului electoral.

În declaraţia difuzată se arată că niciunul din cele două proiecte de lege, care modifică radical modul de guvernare a țării, votate în prima lectură și apoi comasate de Parlament, nu a fost însoțit de avizele Guvernului sau avizele comisiilor parlamentare – cerinţe obligatorii impuse de lege.

Totodată, reprezentanţii societăţii civile au atenţionat că după adoptarea proiectelor în prima lectură, acestea nu mai pot fi modificate conceptual, chiar dacă aceste modificări sunt recomandate de către Comisia de la Veneţia.

Potrivit lor, schimbarea sistemului electoral este o lovitură pentru statul de drept și un regres semnificativ privitor la angajamentele asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.

Declarația integrală poate fi citită mai jos:

“Suntem consternaţi de acțiunile întreprinse astăzi de deputații fracțiunilor parlamentare PD, PSRM și PPEM. Aceasta a susținut includerea în agenda suplimentară a ședinței Parlamentului de astăzi a două proiecte, ce introduc modificări cruciale în sistemul electoral.

Astfel, pe agenda şedinţei Parlamentului au fost introduse pentru a fi votate în lectura întâi proiectul de lege nr. 60/2017, promovat de Partidului Democrat, și proiectul nr. 123/2017, promovat de Partidul Socialiștilor. Proiectul nr. 60 propune alegerea celor 101 deputaţi în circumscripții uninominale (sistemul uninominal), iar proiectul nr. 123 prevede introducerea sistemului mixt (50% pe liste de partid şi 50% potrivit sistemului uninominal).

Ambele proiecte de lege au fost votate în prima lectură și s-a declarat comasarea acestora, proiectul PSRM privind sistemul mixt fiind luat drept bază.

Niciunul din proiecte nu figura pe agenda Parlamentului publicată ieri, 4 mai. Niciunul din proiecte nu este însoțit de avizele Guvernului sau avizele comisiilor parlamentare – cerinţe obligatorii impuse de lege. După luarea deciziei cu privire la introducerea proiectelor în ordinea de zi, Preşedintele Parlamentului a oferit o oră Comisiei juridice, numiri și imunități pentru a analiza proiectul nr. 123. Avizul Guvernului lipseşte la ambele proiecte.

Supunerea acestor proiecte votului în prima lectură astăzi are loc în ajunul vizitei în Republica Moldova a reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia. Săptămâna viitoare, aceştia urmează să vină la Chişinău pentru a elabora o opinie pe marginea celor două proiecte, opinie care a fost solicitată chiar de către Preşedintele Parlamentului şi de fostul Preşedinte al Partidului Socialiştilor.

După adoptarea proiectelor în prima lectură, acestea nu mai pot fi modificate conceptual, chiar dacă aceste modificări sunt recomandate de către Comisia de la Veneţia.

Sondajele de opinie independente confirmă lipsa de susţinere populară a iniţiativei de schimbare a sistemului electoral, sistemul electoral actual fiind preferat de majoritatea persoanelor, în pofida unei propagande masive pentru schimbarea acestuia. Anterior, mai multe organizații ale societății civile au solicitat renunțarea la inițiativele de modificare a sistemului electoral. Schimbarea sistemului electoral este o lovitură pentru statul de drept și un regres semnificativ privitor la angajamentele asumate de Republica Moldova față de Consiliul Europei.

Graba cu care au fost introduse în agenda ședinței Parlamentului cele două proiecte, care modifică radical modul de guvernare a țării, denotă doar un lucru: acestea urmăresc promovarea intereselor politice cu orice preţ, chiar dacă aceasta însemnă încălcarea legii, a democraţiei şi a bunului simţ.

Solicităm:

a. Parlamentului, să respecte legislația și bunul simț şi să se oprească din promovarea intereselor unor grupuri sau partide și să acționeze în interes public, conform normelor democratice. 

b. Partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova, să condamne vehement acțiunile de mai sus și să înceteze orice susținere a iniţiativelor actualei guvernări, dacă Parlamentul va adopta unul din cele două proiecte de legi.

Semnatari:

Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT)

A.O. Comunitatea ”WatchDog.MD”

Asociația Presei Independente (API)

Asociația pentru Politică Externă (APE)

Centrul de analiză și prevenire a corupției (CAPC)

Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJ)

Centrul de Politici și Reforme (CPR)

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Amnesty International Moldova

Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO)

Uniunea Jurnaliștilor

IDIS ”Viitorul”

Institutul de Politici Publice (IPP)

PROMO-LEX

Transparency International – Moldova

Avocata Veronica Mihailov-Moraru

Avocatul Eduard Digore”

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.