Proiectul votului uninominal a fost votat în prima lectură în Parlament

cms-image-000006732
Foto: today.md

Astăzi, în cadrul Parlamentului a fost dezbătut proiectul de lege privind votul uninominal. Cu 52 de voturi, proiectul a fost votat în prima lectură.

În urma dezbaterilor ce au avut loc pe marginea examinării acestui proiect, Parlamentul a supus votului proiectul de lege, în ciuda lipsei avizului Comisiei de la Veneția.

Cu toate acestea, Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat la începutul ședinței că este vorba doar de examinarea în prima lectură, în lectura finală proiectul urmând să fie adoptat doar după avizul Comisiei respective. La introducerea subiectului pe ordinea de zi, deputații liberali, în număr de 11, au părăsit sala plenului.

La anunțarea rezultatelor voturilor, deputații PSRM au cerut o pauză de 30 de minute, arătându-se supărați de această decizie. Tot ei au fost cei care s-au opus cel mai mult în cadrul dezbaterilor. Deputatul Bătrâncea a menționat în luarea sa de cuvânt că proiectul votului uninominal este o utopie: „Oamenii cred că o să aibă deputatul lor în raion și vor avea astfel drumuri, bani, spitale. De fapt, vom avea 100 de oameni anonimi pentru care va decide o singură persoană”.

Reamintim că în Parlament s-a dezbătut și proiectul propus de socialiști în privința modificării sistemului electoral în unul mixt. Acesta urmează să fie supus votului deputaților.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente