Mai multe zboruri de pe aeroportul londonez Heathrow, suspendate din cauza unei „probleme de securitate”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aeroportul londonez Heathrow și-a suspendat vineri, pentru scurt timp, mai multe zboruri de pe unul dintre terminalele sale din cauza unei probleme de securitate, a anunțat o purtătoare de cuvânt a aeroportului.

„Decolările de la terminalul 3 au fost suspendate pentru o scurtă perioadă, ca urmare a unei probleme de securitate. Cerem scuze tuturor pasagerilor ale căror călătorii sunt afectate”, a declarat reprezentanta aeroportului, fără a oferi alte detalii, notează Agerpres.

Conform cotidianului The Sun, suspendarea zborurilor de pe terminalul 3 ar fi fost cauzată de prezența unui pachet suspect. O purtătoare de cuvânt a poliției a confirmat informațiile despre un pachet suspect la ora locală 07:59 (06:59 GMT).

Heathrow este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, iar terminalul afectat de incidentul de vineri deservește în general zboruri intercontinentale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...