Sâmbătă, 6 mai, va avea loc o nouă acțiune de salubrizare a parcului Valea Trandafirilor

tranda3

După intemperia de la sfârșitul lunii aprilie, natura cu greu își revine la normalitate. Iar remedierea tuturor efectelor dezastrului natural este posibilă doar cu implicarea activă și continuă a întregii comunități.

Toți locuitorii din zona apropiată, voluntarii și toți cei cărora le pasă de starea parcului Valea Trandafirului sunt invitați sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 11:00, în fața restaurantului „Doina”. Acțiunea este coordonată și susținută de Asociația de Gospodărie a Spațiilor Verzi, sectorul Botanica.

Participanții vor fi asigurați cu recuzita necesară, gustări și băuturi, iar întregul proces va fi coordonat de specialiști în salubrizare.

Amintim că sâmbăta trecută , 29 aprilie, a avut loc prima etapă a acțiunii de salubrizare în parcul Valea Trandafirilor. La eveniment au participat zeci de voluntari de la Centrul Național al Tineretului iYoung și de la Asociația Obștească „Orașul Meu”, precum și locuitori ai sectorului Botanica din capitală.

Pentru acțiunea de curățare a zonelor prestabilite, a fost oferit echipamentul necesar, transport pentru evacuarea transportului, precum și câte o gustare pentru fiecare voluntar.

tranda1 tranda2 tranda3 tranda4 tranda5

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente