Nu a existat niciodată, în realitate, o ruptură reală între „vechiul” partid comunist și cel „nou”, nu a existat un divorț între „vechea” Securitate și cea „nouă”, presupus patriotică. Iar faptul că Alexandru Nicolschi a fost la un moment dat consultant pentru filmele mistificatoare ale lui Sergiu Nicolaescu despre comisarii de poliție este cât se poate de ironic, revelator și simptomatic.
Călăul Alexandru Drăghici a murit liniștit la Budapesta (1993), unde se refugiase sub motivul reîntregirii familiei. Nicolschi a murit la timp (1992), n-a ajuns să fie judecat. Pantiușa a încetat din viață sub Ceaușescu (1985), a fost înmormântat ca general, cu gardă de onoare, în urma aprobării de către Nicolae Ceaușescu a cererii văduvei sale, Ana Toma. În pofida eforturilor repetate ale IICCMER de a declanșa o acțiune în justiție, care au început încă din perioada IICCR, bestialul anchetator Gheorghe Enoiu (a se citi atât de necesara carte a lui Florin Constantin Pavlovici, Tortura, pe înțelesul tuturor, ediția a II-a, Fundația Academia Civică, 2011) a trăit fără probleme și și-a încasat lunar pensia de colonel până la moartea sa, în 2010. Generalul securist Pleșiță a beneficiat, în ultimele luni de viață (2009), nu doar de mari avantaje materiale, dar și de un tratament medical special. Lista este lungă și revoltătoare.
Să revenim: Cine a fost Alexandru Nicolschi?
IICCMER a prezentat în premieră în 2011 dosarul de cadre al unuia dintre cei mai cruzi generali de securitate: Alexandru Nicolschi. Acesta a fost principalul colaborator al șefului Securității din perioada dejistă, general-locotenentul Gheorghe Pintilie, şi unul dintre principalii decidenți responsabili pentru implementarea experimentului de reeducare prin tortură care s-a desfășurat în penitenciarele Suceava, Pitești, Gherla, Târgșor, Târgu-Ocna, Brașov, Aiud şi Colonia de Muncă Peninsula.
Documentele sunt însoțite de un studiu biografic realizat de către doi foști experți ai IICCMER-Mihai Burcea şi Marius Stan. Studiul a fost întocmit pe baza dosarului de cadre, precum şi a mai multor surse: arhive, presă, memorii, film, lucrări generale şi speciale. De asemenea, au fost folosite documente din mai multe fonduri arhivistice aflate în custodia Arhivei CNSAS, a Arhivelor Naționale Istorice Centrale şi în Arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor. Biografia realizată cu ajutorul surselor mai sus-amintite ni-l înfățișează pe Nicolschi în mai multe ipostaze: ilegalist în mișcarea comunistă interbelică, spion al NKVD, deținut în sistemul penitenciar antonescian, polițist în etapa de tranziție la regimul comunist, general de securitate şi, în fine, raportat la perioada anilor de pensie, consultant pe probleme istorice în proiectul câtorva filme polițiste regizate de Sergiu Nicolaescu. Citatele care apar în studiu sunt redate conform originalului, cu tot cu erorile aferente textelor respective.
În dosarul de cadre (care conține 166 de file) se regăsesc următoarele documente:
- foaia de serviciu cuprinzând datele de stare civilă, studiile civile şi politice, serviciul militar, activitatea politică şi profesională;
- documentele falsificate de NKVD pentru misiunea care i se încredințase pe teritoriul României în 1941: Buletin de înscriere la Biroul Populației „eliberat” de Prefectura Poliției Capitalei şi Livret de serviciu militar (ambele documente fuseseră emise pe un nume fals – Vasile Ștefănescu);
- Biletul de eliberare din Penitenciarul Principal Aiud nr. 11.126/29 august 1944;
- O notă nedatată referitoare la documentele aflate în dosarul de cadre;
- Sentința nr. 481/1941 de condamnare la muncă silnică pe viață a lui Alexandru Nicolschi pentru „tentativă de spionaj”;
- Copie de pe fișa de încarcerare întocmită de Penitenciarul Aiud;
- Referat de cadre din 9 aprilie 1976 întocmit de Direcția cadre şi învățământ din MI pe numele general-locotenentului (r) Alexandru Nicolschi. Documentul este semnat de către șeful Direcției - colonelul Vasile Moise, şi de către colonelul Vasile Apostol - șef al Serviciului evidență din aceeași Direcție;
- Referat de cadre din 1956 întocmit de Direcția cadre din MAI pe numele general-maiorului Alexandru Nicolschi. Documentul este semnat de către șeful Direcției - general-maiorul Alexandru Demeter;
- Notă nedatată şi nesemnată care cuprinde sinteza răspunsurilor date de Nicolschi în fața ofițerilor anchetatori referitoare la înțelegerea dintre comuniști şi legionari încheiată în toamna anului 1945;
- Referințe date de foști colegi din detenția de la Penitenciarul Aiud;
- Nota „strict secretă” nr. 810/S din 12 octombrie 1954 conținând întrebări pentru Alexandru Nicolschi în legătură cu „problema legionară”;
- Declarație dată de Alexandru Nicolschi la 21 iulie 1954 în care răspunde întrebărilor ofițerilor anchetatori;
- Foaie calificativă din 1946 întocmită de superiorii lui Nicolschi din Direcția Generală a Poliției;
- Diverse acte (referat, cazier judiciar, cerere de angajare în Poliție, cerere adresată superiorilor din Direcția Generală a Poliției pentru aprobarea căsătoriei cu Josefina Marcovici; autorizația de căsătorie; jurământ depus de Nicolschi în cadrul Direcției Generale a Siguranței Statului, foaia matricolă, adeverință pentru stabilirea vechimii, etc.)
