Șeful-adjunct al Poliţiei de frontieră Briceni, reținut. Ar fi pretins de la un ucrainean 2 500 euro

Șeful-adjunct al Sectorului poliţiei de frontieră Briceni a fost reținut de ofițerii SPIA, CNA şi procurori, după ce ar fi pretins şi primit de la denunțător 2 500 de euro.

Potrivit  informațiilor preliminare, bărbatul a susţinut că are influenţă asupra unor șefi din cadrul Departamentului Poliţiei de Frontieră, precum şi asupra procurorilor care instrumentează o cauză penală în cadrul căreia a fost reţinut automobilul unui cetăţean al Ucrainei, pentru a-i determina pe aceștia să elibereze automobilul reţinut.

În urma desfășurării măsurilor speciale de investigații, șeful de la Briceni a fost recunoscut în calitate de bănuit și reţinut pe un termen de 72 de ore.

La domiciliul și în automobilul acestuia sunt efectuate percheziții. O cauză penală a fost pornită pe acest caz.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani sau amendă în mărime de până la 3000 unități convenționale – echivalentul sumei de 150 000 de lei. Conducerea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.