Trecerea la sistemul uninominal sau mixt nu va rezolva problema lipsei de încredere a populației în clasa politică și nu va contribui la reformarea acesteia, ci din contra – va fortifica fenomenul corupției politice. Aceasta a menționat președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Viorel Cibotaru, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Chișinău, Daniel Ioniță. Liderul PLDM a adus în context și exemplul României, unde sistemul uninominal a fost un eșec total și, după două legislaturi, s-a renunțat la el.
Potrivit lui Viorel Cibotaru, Republica Moldova are nevoie de îmbunătățirea procesului electoral, de transparentizarea campaniilor electorale și a finanțării partidelor, dar nu de schimbarea sistemului de vot. Această inițiativă vine din dorința actualei guvernări de a se menține la putere, a menționat liderul PLDM.
Cei doi au mai discutat despre acțiunile comune ale partidelor pro-europene de opoziție în vederea combaterii intenției PDM de a schimba sistemul electoral, dar și de a opri alunecarea țării în autoritarism.
Diplomatul român a manifestat interes pentru procesul reformei interne de partid în PLDM și a fost informat despre acțiunile în acest sens ale conducerii formațiunii politice.