(DOC) Lupta anticorupție în 2016! Câte cauze au fost intentate și câți funcționari au fost deferiți Justiției

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproape 50 de angajați ai MAI, inclusiv 17 ofițeri de patrulare, 12 ofițeri de investigație, 5 colaboratori ai poliției de frontieră, 5 ofițeri de urmărire penală, alți 9 colaboratori de poliție; doi ofițeri de investigație și unul de urmărire penală al CNA, un judecător, avocați, trei procurori, inclusiv un ex-Prim-adjunct al Procurorului General; directori ai întreprinderilor de stat; administratori de societăți comerciale; angajați ai unei filiale a BEM; angajați ai Inspecției de Stat în Construcții și alți funcționari vizați în cauzele penale din gestiunea procurorilor anticorupție, au fost deferiți justiției în anul 2016 pe diferite cauze de corupție. Aceasta reflectă Raportul anual al Procuraturii Generale pentru anul precedent prezentat Parlamentului de către procurorul general Eduard Harunjen și care urmează a fi dezbătut în una dintre ședințele plenare viitoare.

Potrivit raportului, pe parcursul anului 2016 activitatea Procuraturii în domeniul combaterii corupției a fost orientată spre realizarea prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție pentru anii 2011-2016 și a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei naționale anticorupție. Astfel, în perioada de raport, în gestiunea Procuraturii anticorupție au fost 430 sesizări despre comiterea infracțiunilor, comparativ cu 316 în anul 2015, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 36%.

Din numărul total al cauzelor penale aflate în procedura procurorilor, 78 cauze au fost expediate în instanța de judecată, comparativ cu 43 pentru perioada anului 2015, iar 88 cauze au fost încetate/clasate comparativ cu 41 cauze în perioada anului 2015. „Astfel, deși ponderea cauzelor remise în judecată a scăzut și, respectiv, a celor clasate a crescut cu 4 puncte procentuale, în 2016 au fost soluționate cu 82 cauze mai mult, ceea ce reprezintă 97,6%, comparativ cu 2015, indice care a fost realizat în pofida creșterii sarcinii de lucru pe domeniul exercitării urmăririi penale ca rezultat al noilor competențe atribuite prin lege Procuraturii Anticorupție”, se menționează în raport.

Screenshot_49 Screenshot_48

Numărul cauzelor penale aflate în exercitare la procurorii Procuraturii Anticorupție a crescut de la 307 în 2015 la 826 în 2016.

În perioada de raport, comparativ cu perioada anului 2015, a crescut esențial numărul cauzelor penale pe care procurorii au condus urmărirea penală și anume, cu 358 cauze penale sau cu 19,4%. Totodată, în comparație cu indicii numerici obținuți pe parcursul anului 2015, numărul cauzelor penale expediate în instanța de judecată s-a majorat, înregistrându-se o creștere nesemnificativă cu 4 cauze penale, adică cu 1,6%, iar numărul cauzelor penale clasate/încetate a înregistrat o scădere cu 52 cauze penale comparativ cu 2015 (de la 407 la 353 cauze sau cu 12,8%).

Astfel, numărul de cauze penale finisate s-a micșorat de la 662 pe parcursul anului 2015 la 612 cauze penale în anul 2016, adică cu 7,6%. Scăderea numărului cauzelor penale finisate nu a generat însă majorarea numărului cauzelor penale restante la sfârșitul perioadei de raport (877 în 2015, comparativ cu 838 la data de 31.12.2016).

Puteți vedea AICI raportul integral al Procuraturii Generale pentru anul 2016:


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...