Rezultatele unui sondaj Panelbase, publicate miercuri, creditează Partidul Conservator cu 47% din intenţiile de vot, în scădere cu două puncte procentuale faţă de săptămâna trecută, dar cu 17 puncte în faţa laburiştilor.

Theresa May le-a cerut votanţilor ca la alegerile de pe 8 iunie să o susţină la conducerea guvernului şi să-i sprijine planurile pentru negocierile privind retragerea ţării din Uniunea Europeană.

Cu prilejul unei întâlniri de campanie în Oxfordshire, liderul Partidului Liberal-Democrat, Tim Farron, a acuzat-o pe May că încearcă o 'încoronare' prin aceste alegeri.

Laburiştii şi-au axat miercuri campania pe reducerile bugetare din sectorul de sănătate, ministrul din umbră Jonathan Ashworth angajându-se să stopeze, dacă partidul său va câştiga alegerile, închiderile planificate de spitale şi alte servicii de sănătate.

Theresa May urmează să se deplaseze în cursul după-amiezii la Palatul Buckingham, pentru acordul oficial al reginei Elisabeta a II-a cu privire la dizolvarea parlamentului.