Evaziune fiscală de proporții prin intermediul firmelor de taxi: Ar fi implicați și foști angajați MAI

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un grup criminal, constituit din 9 persoane printre care și foști angajați ai Ministerului Afacerilor de Interne a fost depistat de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Membrii grupului dețineau agenții de taxi din municipiul Chișinău și Bălți și ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 15 milioane lei.

Oamenii legii informează că în perioada 2015-2017, grupul criminal nu ar fi reflectat operațiunile financiare reale ale agențiilor de taxi, astfel au inițiat o urmărire penală prin care au stabilit că numărul real al angajaților, dar și a unităților de transport era de câteva ori mai mare decât cel arătat organelor de resort.

„Ieri au fost efectuate 34 de percheziţii în municipiul Chişinău, la domiciliile agenților economici, inclusiv și într-un oficiu ascuns în Chișinău în care se ducea evidența contabilă și au fost ridicați 70 de saci cu documente contabile, foi de parcurs, recipese, informații ce țin de automobile și mijloacele bănești”, au precizat procurorii în cadrul unei conferințe de presă.

Grupul a fost urmărit jumătate de an, timp în care au fost interceptate convorbirile telefonice ale angajaților, au fost realizate urmăriri vizuale prin intermediul tehnicii pentru stabilirea oficiilor tenebre în care se ținea evidența contabilă și au fost infiltrați ofițeri sub acoperire, care au făcut rost de probe ce demonstrează activitatea infracțională.

„O parte din făptuitori au fost anunțați de complici cu privire la percheziții și se eschivează în continuare de Procuratură, de aceea au fost deschise două cauze penale: una pentru evaziune fiscală, iar alta pentru divulgarea datelor urmăririi penale”, a menționat Vitalie Busuioc, șef adjunct PCCOCS.

De asemenea, procurorii mai specifică că pe parcursul urmăririi au observat multe plângeri din partea clienților nemulțumiți de servicii, dar și a șoferilor, care avea un salariu mizer.

Potrivit oamenilor legii, agențiile sunt înregistrate pe numele unor persoane interpuse din pătura vulnerabilă a societății, însă au fost urmăriți, în special, cei care beneficiau de pe urma acestei evaziuni fiscale. Astfel, dintre cele 9 persoane au fost reținute deocamdată 6. Potrivit procurorilor, în grup se aflau și foști angajați MAI, însă doar colaboratori nu și persoane, care dețineau funcții înalte.

Oamenii legii au mai stabilit că în această perioadă firmele de taxi ar fi avut venituri de 70 de milioane de lei, fără a fi calculate cheltuielile.

Suspecții riscă închisoare de până la 6 ani sau amendă de până la 250 de mii de lei și privarea dreptului de a exercita o anumită activitate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...