Profesorii fac un pas înapoi și renunță la greva generală, până în luna iulie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Profesorii fac un pas înapoi. Deși au ieșit în stradă de mai multe ori, iar revendicările acestora nu au fost satisfăcute, profesorii au renunțat la greva generală anunțată inițial pentru 28 aprilie și amânată apoi pentru 5 mai.

După ce au amânat greva generală, dascălii au decis să anuleze complet manifestația, pe motiv că, guvernarea ar fi venit cu noi garanții care le satisfac cerințele.

Conform reprezentanților Federației Sindicale a Educației şi Științei, dascălii renunță la protest „luând în calcul asigurările date de partea Guvernamentală de a identifica soluţii mai satisfăcătoare pentru angajaţii din ramură după rectificarea Bugetului de stat din luna iulie”.

Citește și: După 4 luni de proteste, profesorilor li s-ar putea majora salariul cu doar 5%: „Asta este o batjocură”

Totuși, sindicaliștii anunță că vor reveni la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de protest, în dependenţă de rezultatele negocierilor, după rectificarea Bugetului de stat, care va avea loc în luna iulie.

Amintim că Federația Sindicală a Educației şi Ştiinţei, care întruneşte circa 115 mii membri de sindicat, a cerut Guvernului, în luna octombrie 2016, egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existenţă și majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.

Citește și: Corina Fusu la protestul profesorilor: „Realitățile actuale nu ne oferă spațiu de manevră”

De asemenea, aceștia cu cerut majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 mii lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 mii lei (studii superioare), dar și areducerea normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii 3 ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie și recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...