Fraude cu medicamente în spitalele din raioane: Pacienții cumpără preparatele, care trebuie să le primească gratuit

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unii pacienți sunt nevoiți să cumpere soluții fiziologice sau alte preparate terapeutice, în timp ce medicamentele există în farmacia spitalului. Ministrul Sănătății Ruxanda Glavan a depistat această situație în timpul vizitelor inopinate în spitalele din raioanele Anenii-Noi, Strășeni și Taraclia.

„Am mers la aceaste spitale deoarece mai mulți pacienți au reclamat că au cumpărat medicamente. Am constatat, în timpul controalelor, că bolnavii cumpără din farmacii soluții fiziologice sau alte medicamente. Am verificat farmaciile spitalelor și am descoperit stocuri suficente de soluții fiziologice. Situația respectivă denotă faptul că există o înțelegere între farmacistul din spital și cel din farmacia de peste drum, care îi vinde bolnavului preparatul. Iar când pacientul se revoltă, medicii spun că de vină este Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate. M-a mirat că managerii nu cunosc despre acest fenomen. În asemenea caz, ei fie nu gestionează eficent instituția, fie sunt implicați în această schemă frauduloasă”, a declarat Ruxanda Glavan.

În Spitalul raional Sângerei au fost depistat preparate farmaceutice pe care erau indicate prețuri. Mai mult, aceste medicamente erau vândute pacienților spitalizați, ceea ce reprezintă o acțiune ilegală.

În același timp, în Spitalul raional Taraclia medicamentele sunt achiziționate fără respectarea procedurilor prevăzute în hotărârea de Guvern 1128, evitând Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate. Ca urmare, sunt cumpărate preparate farmaceutice care nu sunt necesare pentru tratamentele aplicate în spital, cum ar fi vitaminele sau plantele medicinale. Astfel, sunt utilizate inutil resursele spitalului, situație care favorizează acumularea datoriilor.

„Am constatat că Spitalul din Taraclia cumpără, în baza contractelor de valoare mică, tablete de magneziu+B6 și valeriană. Spun că valeriana este pentru femeile care nasc. Am descoperit în farmacia spitalului 1000 de cutii de valeriană, în condițiile în care, anual, aici nasc 44 de femei. Este inadmisibilă această situație. Ministerul Sănătății face reforme, pentru a asigura calitatea asistenței medicale. În același timp, unii angajați din domeniu intenționat blochează, prin decizii ilegale, realizarea reformelor. Această situație nu poate continua”, a precizat Ruxanda Glavan.

De asemenea, s-a mai depistat că în spitalele din Anenii-Noi, Strășeni, Sângerei și Taraclia nu este monitorizată circulația medicamentelor de la farmacia de spital până la patul bolnavului. Mai mult, registrele de evidență a preparatelor farmaceutice în secții sunt întocmite cu mai multe greșeli, iar fișele medicale sunt completate peste o lună după externarea pacienților. Abateri similare au fost depistate și de Inspectoratul Farmaceutic Spitalul Clinic Municpal „Sfânta Treime” și Spitalul Clinic Municipal numărul 1.

Ministrul Sănătății a informat managerii spitalelor că va fi instituită Comisia Unificată de Control, care va evalua activitatea farmaciilor spitalicești și a a cerut conducătorilor să îmbunătățească mecanismul de supraveghere a circuitului de preparate farmaceutice în cadrul instituțiilor medicale și să excludă situațiile când pacienții cumpără medicamente.

Totodată, Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate a fost delegat să definitiveze în decurs de o lună procedura de comunicare online cu instituțiile medicale, care ar permite planificarea, monitorizarea și executarea contractelor în regim real.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...