Eveniment

Pe 9 mai va fi marcată şi Ziua Europei

Preşedintele legislativului, Andrian Candu, a declarat, după şedinţa Parlamentului, că în continuare la 9 mai vor fi comemorate victimele celui de-al doilea război mondial şi va fi în continuare zi liberă. Potrivit lui Candu, declararea zilei de 9 mai drept Ziua Europeni nu scade din importanţa pe care o avea până acum această dată. „Pe de o parte, avem generaţii de cetăţeni care sărbătoresc Ziua Victoriei, pe de altă parte sunt cetăţeni care sărbătoresc Ziua Europei. Proiectul dat vine să consolideze societatea”, a declarat Andrian Candu.

Președintele țării, Igor Dodon, a condamnat decizia Parlamentului prin care 9 mai a fost declarată Ziua Europei și și-a exprimat intenția de a nu o promulga. „În Moldova la 9 mai am sărbătorit şi vom sărbători Ziua Victoriei”, a declarat șeful statului.

Și Partidul Comuniştilor menţionează într-o declaraţie de presă că decizia de a marca două sărbători diferite de mare importanţă în aceeaşi zi este o provocare şi va diviza şi mai mult societatea. În opinia comuniștilor, 9 mai fiind şi Ziua Europei, va scădea din semnificaţia pe care o avea această zi până acum. Deputaţii PCRM au părăsit ieri, 28 aprilie, sala de şedinţe a Parlamentului în semn de protest faţă de decizia adoptată.

Ziua Europei este marcată anual de către comunitatea europeană şi statele partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în memoria ministrului de externe al Franţei, Robert Schuman, care este considerat iniţiatorul fondării Uniunii Europene. În Republica Moldova, Ziua Europei este sărbătorită începând cu 2006. La început Ziua Europei era marcată pe 10 mai, iar în ultimii ani Uniunea Europană desfăşoară evenimente cu această ocazie pe 9 mai. 

sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *