Maşina unui membru al conducerii CNPF ar fi implicată într-un accident cu impact mortal

Maşina lui Victor Captari, membru al Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, ar fi fost implicată  într-un accident rutier cu impact mortal în localitatea Costiceni, raionul Nouasulița, regiunea Cernăuți. În urma acestuia, un elev de 14 ani din această localitate şi-a pierdut viaţa, scrie portalul local www.rayoninfo.info.

Potrivit sursei citate, maşina, SUV – Jeep „Toyota“, se deplasa cu viteză, când la un moment dat a ieşit pe contrasens, a derapat de pe carosabil şi l-a lovit pe băiatul care era pe marginea drumului. Accidentul s-a produs în centrul satului. Cel mai probabil, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, din cauza carosabilului umed, dat fiind faptul că tocmai plouase.

Martorii oculari au declarat că la volanul automobilului nu se afla Victor Captari, ci o altă persoană, o femeie. Acum oamenii legii stabilesc circumstanţele accidentului.

Aceeaşi sursă mai scrie că Victor Captari, care este originar din localitatea Costiceni, a venit în satul de baştină la ceremonia de marcare a 80 de ani de la naşterea poetului Ion Vatamanu, al cărui nume poartă şcoala din localitate.

Victor Captari a fost viceprocuror la Procuratura regională Cernăuţi, vicepreşedinte al Comisiei de Stat pentru Piaţa Hârtiilor de Valoare din RM, consilier în probleme politice al președintelui interimar Mihai Ghimpu, vicepreședinte şi membru al Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.