Brexit. UE insistă pentru drepturile cetăţenilor europeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unanimitatea a fost cuvântul de ordine la summitul special pe tema Brexitului. Liderii celor 27 de state membre au fost de acord – fără excepţie – cu liniile întocmite de Comisia Europeană pentru negocierile asupra ieşirii Londrei din Uniunea Europeană.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Vreau să subliniez unitatea remarcabilă a celor 27 de lideri asupra liniilor directoare ale negocierilor cu Marea Britanie. Acestea au fost adoptate imediat, după ce am început summitul şi se leagă bine de negocieri. Acum avem sprijinul unanim din partea tuturor celor 27 de state membre şi al instituţilor UE, acordându-ne un mandat politic solid pentru aceste negocieri.

Astfel, negocierile asupra articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene se vor desfăşura transparent şi ca un singur pachet, în concordanţă cu principiul potrivit căruia nimic nu este convenit până când totul este convenit, iar problemele individuale nu pot fi rezolvate separat. (…) Nu vor fi negocieri separate individuale între statele membre şi Marea Britanie, scrie digi24.ro.

Iar preşedintele Consiliului European a ţinut să sublinieze că sunt puncte importante de stabilit cu Londra, prin negocierile care trebuie finalizate, pe 29 martie 2019.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European: Înainte de a negocia viitoarele noastre relaţii cu Marea Britanie, trebuie să obţinem un progres suficient asupra drepturilor cetăţenilor, al finanţelor şi problema graniţei în Irlanda.

Uniunea Europeană insită asupra unor principii importante pentru cetăţenii săi, inclusiv dreptul de a obţine drept de rezidenţă permanentă după o perioadă continuă de cinci ani de rezidenţă legală.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Va trebui, aşa cum a spus preşedintele, să reglementăm modalităţile de despărţire, condiţiile de divorţ, dacă doriţi. Aceste condiţii se vor raporta asupra drepturilor cetăţenilor, cei patru milioane de cetăţeni din Regatul Unit şi de pe continentul european. Aici nu este vorba de a denunţa un anumit principiu, nu este vorba despre probleme, ci de garanţii care vor fi acordate cetăţenilor europeni.

De asemenea, un pucnt important al liniilor directoare pentru negocieri prevede încheierea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, după Brexit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...