Totodată, invitaţii emisiunii au menţionat că Plahotniuc a urmărit scopul să-l pună la zid pe liderul PL, Mihai Ghimpu, care să nu poată refuza propunerea privind modificarea sistemului electoral şi trecerea la votul uninominal.

În acest context, analistul politic Victor Ciobanu a menţionat că CNA-ul acum este folosit drept bâtă politică. „Pentru moment guvernarea are nevoie să demonstreze, în primul rând pe exterior, o cvasiunanimitate pentru schimbarea sistemului electoral şi atunci CNA-ul este folosit pe post de bâtă politică. Lupta contra corupţiei, care nu trebuie să o negăm, are doar efect colateral. Se cunoştea afacerea Primăria. Îmi amintesc campania din 2011. Dar Grozavu trebuia arestat doar pentru parcări? Semnătura lui este pe orice autorizaţie de construcţie. Toate aceste chestii s-au cunoscut. Ministerul Transportului este cel mai râvnit şi negociat în toate alianţele sub pretextul unui procuror din Germania, iar după ce îi dă ministerul, Ghimpu se linişteşte şi e bine mersi. Acum este nevoie de această susţinere în Parlament. Bănuiesc că avizul partenerilor de dezvoltare şi cel al Comisiei de la Veneţia va fi foarte şi foarte negativ. Această reacţie negativă, pentru că Plahotniuc s-a deprins în orice condiţii să-şi atingă scopul, trebuie contrabalansată. Această contrabalanţă va fi demonstraţia spre exterior a unei cvasiunanimităţi în Parlament. Probabil în Parlament vom vedea această schimbare de atitudine din partea PL-ului. Este şi moţiunea împotriva Corinei Fusu. Dacă Ghimpu nu înţelege peste noapte, atunci mai urmează o demisie. Acum Ghimpu stă în faţa unei dileme deloc uşoare. Dacă nu acceptă propunerea pe care nu o poate refuza din partea marelui coordonator, atunci urmează moartea subită. Dacă acceptă, atunci moartea va fi lentă până la următoarele alegeri. Iată aceasta este marja de alegere”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu.   

„CNA nu a dat iama în Primărie sau în Minister, dar a dat iama în PL. Rolul Partidului Liberal a expirat. Iată a venit rândul lui Ghimpu. În 2015, Ghimpu i-a permis lui Plahotniuc să aranjeze lucrurile cu miliardele, iar acum a venit timpul să scape de el, având o înţelegere cu Dodon. Acum foştii aliaţi nu mai contează, dar cotează ce va fi în viitor, fiindcă RM mai trebuie mulsă până în 2018. Toate lucrurile se întâmplă aşa cum era de aşteptat. Asemene lucruri au fost presupuse”, a adăugat jurnalistul Valeriu Saharneanu.

În cadrul discuţiilor, jurnalistul Vlad Ţurcanu a menţionat că PD a dat undă verde Centrului Naţional Anticorupţie doar pentru a-şi înghesui adversarii.

„Dincolo de acest scop de moment pe care-l are PD, adică de a avea cât mai multă susţinere în vederea votării proiectului privind modificarea sistemului electoral, mai este vorba despre o poziţionare pe care şi-o asigură PD, furnizând opinie publice teme şi fiind activ. Pentru ca să nu fie activ la ceea ce propune opoziţia, PD propune într-una teme şi vedem că toată lumea discută despre asta. Este o mişcare care a fost urmărită de PD, care nu neapărat a avut scopul de a pedepsi PL, care a avut naivitatea să creadă că va fi tratat altfel, că nu va trece tăvălugul prin care a trecut PLDM. Jocul politic este atât de dur că înţelegerile numai stau în picioare. Cred că vorbim despre, având în vedere lanţul acesta de reţineri şi arestări, un fel de undă verde care a fost dată pentru CNA, ceea ce nu este foarte complicat. CNA acum este ca un pescar care a ajunge la o baltă plină cu peşte, aruncă năvodul şi invariabil prinde peşte. Nu vorbim de peşti mari. Din punct de vedere politic, astfel se vor croi evenimentele până la alegerile parlamentare. PD, care are o resursă administrativă, mediatică şi financiară puternică, încercă să fie activ pentru a-şi înghesui adversarii, vorbind despre cei care se regăsesc în opoziţia extraparlamentară, deoarece în Parlament numai putem vorbi despre o opoziţie adevărată”, a declarat Vlad Ţurcanu.

„Cred că sacrificarea Partidului Liberal este consecinţa acelor discuţii care se duc în culese privind remaniere instituţiilor de stat”, a spus preşedintele Centrului de Iniţiative şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron.

Amintim că în aceste zile au fost organizate mai multe percheziţii în birourile mai multor funcţionari publici în cadrul unor dosare de corupţie. Astfel, au fost vizaţi mai mulţi angajaţi ai Primăriei Chişinău şi reprezentanţi ai ministerului Transportului.

După percheziţii a fost reţinut viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, care deja a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Acesta este bănuit că ar fi trucat mai multe licitaţii privind amenajarea parcărilor cu plată din capitală. Totodată, în acest caz a fost arestat şi şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii a Primăriei Chişinău, Igor Gamreţchi, milionarul Aleksandr Pincevski, dar şi un fost consilier municipal, precum şi trei şefi de companii.

Şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost reţinut pentru 72 de ore într-un dosar de corupţie. În acest caz a fost reţinut şi şeful Administraţiei drumurilor. Astfel, aceştia sunt bănuiţi de organizarea unei scheme infracţionale cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare. Potrivit anchetei, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ar fi exercitat presiuni unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi.