Alpinistul a fost recuperat de echipele de salvare, care l-au transportat la un spital din capitala Nepalului. Starea bărbatului i-a îngrozit chiar şi pe medicii care îl îngrijesc. Tânărul slăbise 30 de kilograme şi era plin de paraziţi. Chiar şi aşa, taiwanezul e în afara oricărui pericol.

Tânărul şi prietena sa au ajuns în Nepal pe 9 martie, ca să participe la o expediţie. Deşi era zăpadă mare, cei doi s-au avântat în munţi. A doua zi, nu au mai dat telefon acasă, iar rudele au alertat autorităţile, care i-au căutat timp de şapte săptămâni.