Mobilizare generală! De la ora 5.00, în oraş se defrişează şi se curăţă arborii afectaţi de ninsori

De la ora 5.00, în toate sectoarele capitalei, serviciile municipale, salvatorii şi pompierii, carabinierii, ostaşii Armatei Naţionale şi peste 200 de profesionişti sunt antrenaţi la defrişarea şi curăţarea arborilor afectaţi de ninsorile abundente din 20-21 aprilie.

Totodată, Spaţiile verzi vor acţiona la evacuarea copacilor doborâţi şi a crengilor rupte, pe străzi şi în interiorul curţilor blocurilor locative,iar Exdrupon va interveni la salubrizarea mecanizată a străzilor centrale şi secundare.

Pe parcursul a două zile specialiștii vor tăia crengile care riscă să cadă și vor curăța străzile de arborii doborâți.

Conform programului lucrul va începe la ora 5 dimineața și va continua până la ora 12.30, atunci când lucrătorii vor putea lua prânzul. Activitatea va fi reluată la ora 13.30 și va avea loc până la ora 16.30 minute.

În intervalul orelor 16.30 – 19.00 în capitală nu se va lucra pentru a nu periclita deplasarea autovehiculelor în orele de vîrf. Specialiștii își vor relua lucrul începând cu ora 19.00 și vor munci până la ora 22.00.

Acest regim de lucru pentru specialiștii implicați în defrișare  este planificat pentru zilele de 27 și 28 aprilie.

Oameni sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să ocolească zonele periculoase. Mai mult conducătorii auto  sunt îndemnați să respecte regimul de viteză și să se conformeze indicațiilor inspectorilor de patrulare.

Salvatorii îndemnă cetățenii să – și protejeze copii și să nu le permită plimbările în zone cu arbori și cabluri care atârnă.

Ieri premierul Pavel Filip a lansat un apel public privind mobilizarea tuturor forţelor pentru înlăturarea urmărilor intemperiei în municipiul Chișinău. Premierul a specificat că situaţia excepţională nu a fost depăşită total, iar în capitală nu există suficiente resurse și forțe pentru curăţarea oraşului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.