Un bărbat din Cimișlia a venit singur la CNA pentru a se preda benevol!

Caz neobişnuit la CNA. Un bărbat din Cimișlia a venit singur la CNA pentru a se preda benevol. Acesta figurează într-un dosar penal pornit pe trafic de influență.

Potrivit denunțătorului, omul ar fi pretins și primit mijloace financiare și bunuri în sumă de peste 9 000 de euro, iar ulterior a continuat să extorcheze 10 000 de euro pentru a influența judecătorii din cadrul Curții de Apel Chișinău în vederea eliberării din arest a fratele primului.

Dat fiind faptul că învinuitul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, în privința acestuia a fost pornit un dosar de căutare, iar, ieri, acesta s-a prezentat benevol în sala de audiență a CNA.

El a fost arestat în baza unui mandat emis de judecătoria Buiucani și se va deține în Izolatorul de detenție provizorie al MAI pe un termen de 30 de zile.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani sau amendă în mărime de până la 6000 unități convenționale – echivalentul sumei de 300 000 de lei.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Procuratura Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.