Actualitate

Datoria de stat a Republicii Moldova a crescut cu peste un MILIARD de lei

La 28 februarie, datoria de stat a Republicii Moldova era de 51,85 de miliarde de lei, cu un miliard și 70 de milioane de lei mai mare decât la sfârșitul anului trecut. 30,5 miliarde, sau 59% o constituia datoria de stat externă.

Gradul de îndatorare a Republicii Moldova nu este atât de mare, chiar și comparativ cu unele state dezvoltate. Problema este modul cum sunt folosite aceste fonduri, a comentat pentru Radio Chișinău, analistul economic Sergiu Gaibu.

„În condițiile în care există gestionări proaste ale activelor comerciale cum a fost cazul Băncii de Economii, evident că apar reticențe odată cu majorarea datoriilor, deoarece apar întrebări în privința modului de gestionare a acestor fonduri. Deci partea cea mai importantă este cum sunt gestionate aceste datorii și aceste fonduri”, a constatat Sergiu Gaibu.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în primele trei luni, datoria internă a crescut cu aproape 300 de milioane de lei. Economistul Veaceslav Ioniță consideră că acest lucru este cauzat de faptul că Guvernul nu a primit fondurile externe pe care a mizat.

„Cel mai mult probabil este că Guvernul se finanțează din piața internă compensând reținerea de finanțare pe extern. Iar această reținere este și de aștepat. Nu este prima dată când Guvernul e prea optimist în așteptarea finanțărilor externe”, a declarat Veaceslav Ioniță.
Pentru anul curent Guvernul a prognozat o creștere a datoriei de stat cu aproximativ 9 miliarde de lei, urmând să ajungă la 60,8 miliarde, ceea ce va constitui 42,6% din Produsul Intern Brut, sau cu 2 puncte procentuale mai mult decât la sfârșitul anului 2016. Datoria de stat va crește și în următorii doi ani, astfel că la sfârșitul anul 2019 va ajunge la aproape 75 de miliarde de lei, sau 44,2% din PIB.

radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *