Migraţia însă a lăsat urme adânci în inima tinerei. A cunoscut tensiunea, stresul şi discriminarea. Vorbeşte cu multă dragoste şi duioşie despre oamenii dragi, plânge când îşi aminteşte de casă ca în minutele următoare să se revolte şi să spună că e supărată pe RM şi politicienii ei, incapacitatea şi iresponsabilitatea cărora i-a determinat să plece, atât pe ea, cât şi pe cei patru fraţi şi surori.

Boala migraţiei şi dorul de casă

Tatiana şi soţul ei au plecat în Italia în ianuarie 2009, imediat după nuntă. A lucrat îngrijitoare în familia unei bătrâne bolnave de Alzheimer, boală despre care nu ştia nimic. După moartea acesteia a avut grijă de doi bătrâni, ambii ţintuiţi la pat. Apoi a făcut menaj în familia unor italieni bogaţi, proprietari de vile, elicoptere, oameni cu maşini scumpe la scară. „Calvarul a început atunci când mi-am luat rămas bun de la părinţi. Le-am spus că merg să-mi continui studiile, deşi ştiam că merg să muncesc îngrijitoare. Nu îmi era frică de lucrul fizic, dar nu bănuiam că dorul de casă ar putea să mă frângă. Tata avea peste 60 de ani, mama – 58. Aveam impresia că n-o să-i mai văd. Fraţii şi surorile erau deja plecaţi. Rămâneau singuri alături de patru nepoţi mici, de care mă ataşasem. Îmi lipseau foarte mult, îmi lipsea mâncarea de acasă, comunicarea cu ei. Au fost zile în care nu mă puteam ridica din pat din cauza depresiei, nu eram în stare să ies la lucru, să le zâmbesc oamenilor…”.

În timp ce bărbaţilor le venea greu să-şi găsească un loc de muncă, femeile se angajau uşor, deoarece, „sunt foarte multe babe şi moşnegi care au nevoie de ajutor în Italia”, precizează tânăra. Prima oară când a păşit pragul unei italience, nu vorbea italiana. „Nu voi uita niciodată privirea gazdei, o privire cercetătoare, foarte dispreţuitoare, cu care m-a examinat din cap până în picioare. Nu eram obişnuită cu astfel de priviri. Şi mă tot întreba: «N-ai putut să stai în ţara ta?», «La ce s-au gândit părinţii tăi când te-au lăsat?». Vorbea de parcă aş fi fost nimeni, dintr-o ţară fără trecut şi fătă viitor. Am alergat în baie şi am început să plâng…”

Nopţi nedormite

Nu ştia nimic despre Alzheimer. Bătrâna de care avea grijă se odihnea ziua şi era foarte agitată noaptea, putea îmbrăca şapte rânduri de haine, spărgea lucrurile din jur. „M-am obişnuit cu timpul să nu dorm nopţile şi atunci, printre altele, am început să învăţ italiana. Mare i-a fost mirarea fiicei gazdei când a aflat că pot comunica deja în italiană”.

După ce şi-a legalizat şederea în această ţară, Tatiana s-a mutat la o altă familie de pensionari. Din cauza că era nevoită să-i ridice de câteva ori pe zi, povară insuportabilă, la un moment dat, a suferit o fractură gravă la mână. Toate grijile familiei au căzut pe umerii soţului care lucra în domeniul construcţiilor. În aceste condiţii, au fost vizitaţi de familia unor prieteni, Ina şi Savelie Mihai, stabiliţi în Nisa, Franţa. Văzând situaţia dificilă în care se aflau cei doi, le-au propus să meargă cu ei, în oraşul de pe Coasta de Azur.

Citiţi continuarea articolului în Jurnal de Chişinău